Dioscoride’s Blog

Zilele treceau greu, avea program fix: la masă, la munca, apoi iar la masă, după-masa aveau program de voie: puteau să facă sport, să se uite la televizor, erau unele celule care aveau televizor în cameră, pentru ceilalți exista o cameră comună, un fel de cinematograf. Nu aveau acces la internet, deși și-ar fi dorit, poate ar fi dat de ea, cumva, sau de cineva care să-l ajute să o caute, să poată să o caute. Uneori se ducea la sala de fitness, efortul fizic îl ajuta, parcă prin sudoare elimina și o parte din stres. Pe terenul de joacă nu mergea… nu-i înghițea și nici ei nu-l plăceau, era o situație periculoasă date fiind condițiile și de aceea spera să iasă cât mai repede. Se simțea încolțit, se uita tot timpul peste umăr, de obicei este bine să te afiliezi la o gașcă, altfel ești victimă sigură. Cei care nu reușeau să se integreze într-un grup erau victime sigure. Singura cale de a supraviețui aici era să fii popular, ba nu, nu popular, puternic, puteau să te urască, dar dacă aveau nevoie de tine, dacă puteau să-i șantajezi cu ceva atunci erai sigur. De obiei puterea se controlează în câți oameni puteai controla, în afară puteai deține controlul prin bani, aici era mai greu, banii nu mai mascau valorile sociale, aici era puterea pură, puterea brută. O ciocnire de orgolii, o mafie unde totul era permis pentru supraviețuire: abia aici în spatele gratiilor se găsea jungla fără gratii, fără barierele rațiunii, fără limitele impuse artifical de lege, aici era o lume unde guverna instinctul, unde cel tare învinge fiindcă e tare, fizic, psihic sau chiar intelectual. Dacă ești puternic, ceilalți or să se teamă de tine și se vor alătura ție sau vor căuta să te ucidă, dar în ambele cazuri te vor respecta, ceea ce înseamnă putere. Dacă ești deștept, vei putea să aduni oameni în jurul tău, dar ai nevoie de oameni care să inspire frică, așa că te duci la cei mari și îi faci să te urmeze și apoi ești puternic. Mecanismele puterii sunt peste tot aceleași: peștele mare îl înghite pe cel mic, aliază-te cu cel puternic sau merg împotriva valului și vei fi înghițit… Dar el nu era așa… nu era nici cel puternic, nici cel inteligent, nu putea să-și facă propriul grup… singura lui cale era să se ralieze pe o anumită poziție. Însă niciun grup nu-l atrăgea și nici găștile nu păreau atrase de el. Spaniolii, localnicii, erau mai puțini, erau uniți și erau rasiști, respingeau pe oricine nu era de-al lor. Îi considerau pe ceilalți inferiori, uzurpartori, oameni veniți să le fure lor privilegiile, să răstoarne legea așezată de Dumnezeu la ei în țară. Alte găști erau formate din emigranți. În majoritate erau magrebieni și arabi dar și românii erau destul de numeroși. În cadrul emigranților erau mai multe caste, mai mulți capi: unii erau arabii, africanii, musulmanii care urmau codul și legilor lor și europenii, în special cei din Balcani și din estul Europei, erau acolo pe lângă români și bulgari, sârbi, albanezi, țigani, maghiari. Cei mai dezordonați, care se adunau și se luptau între ei când nu erau amenințați de ceilalți. Existau de asemenea și grupuri mixte, formate din tovărășii între criminali sau hoți, un fel de bresle pe meserii.
Nu simțea empatie nici față de conaționalii săi, nu se simțea solidar față de ei sau de problemele lor, erau oameni mizeri, cu obiceiuri dure, cu sentimentele închegate undeva în inima lor, prinși în acea luptă animalică pentru putere, pentru supraviețuire, încât nu se dădeau în lături de la nimic. Aici oamenii se urau, se mâncau între ei fără niciun fel de remușcare; într-o zi chiar a fost găsit un sârb spânzurat în baie. Imediat s-au făcut cercetări printre deținuți, și a fost găsit vinovat un altul român, pârât de cine? De colegul său de cameră, tot român. Vinovatul a primit trei săptămâni de izolare, și urma să fie judecat și pentru crima asta și trimis la altă închisoare mai bine păzită, iar turnătorul a primit o celulă cu televizor și dreptul de a fi vizitat de soție de trei ori pe săptămână, plus protecție din partea gardienilor. Să-i vinzi pe cei ca tine pentru niște privilegii, oricât de mici, sau oricât de mari, asta te punea în dizgrație, mai ales când exista un cod printre deținuți de a nu trăda în fața gardienilor: Problemele noastre sunt ale noastre și nu privesc pe nimeni. Le rezolvăm între noi în legea noastră. Așa suna legea din spatele legii afară, iar înăuntru nu avea de ce să fie diferit. Din cauza urii și invidiei românii ajunseseră rău priviți și marginalizați de ceilalți, care nu aveau încredere în ei. Dar nici măcar asta nu-i făcea să se adune, să se lupte împreună. Ei continuau războiul dintre ei, împreună cu războiul împotriva celorlalți. Ciudată nație mai suntem, chiar și când suntem la un pas de distrugere nu ne putem opri să ne luptăm între noi. Desigur nici ceilalți nu erau mai buni: se mai găseau câte unul cu dinții pierduți prin chiuvetă, sau cu creierii întinși pe pereți. La două săptămâni după treaba din baie, sifonarul a fost găsit înecat în wc, cu capul în closetul murdar, iar mortul avea în păr și pe față urme ale chinului la care fusese supus, ca să fie învățătură de minte. Cei mai urâți erau însă rromii, țiganii, și negrii care erau priviți de ceilalți cu superioritate, țiganii mai ales din cauza faptului că sunt un popor fără căpătâi, nu au un stat al lor, nici măcar o patrie: sunt încă nomazi, copii ai drumului. Erau priviți diferit: urâți pentru originea lor diferită și pentru societatea lor inedită, inadapatată social, dar și doriți fiindcă aveau o coeziune specifică societăților tribale, bazate pe grade de rudenie, pe rasă, dar și ferocitatea de care puteau da dovadă atunci când era nevoie. Formidabil era că acționau de cele mai multe ori toți ca unul, și deși se întâmplau scandaluri imense între ei, când era vorba să se găsească un vinovat, acesta era ales mai mult pentru a fi găst un țap ispășitor; adevărații capi ai problemelor nu erau deconspirați. Era o societate extremă, rasistă, xenofobă, și cel mai rău lucru dintre toate, amintea de vremurile când individul conta ca parte a unei categorii, a unei caste, când omul era supus societății în care se zbătea.