Dioscoride’s Blog

Următoarea pagină era şifonată şi galbenă, ca şi cum ar fi fost udată, scrisul era tremurat, mai greu de descifrat, iar în unele locuri cerneala era diluată, părea agitată şi începuse şi el să tremure nervos în timp ce le citea.:
22 ianuarie 2006 Azi, azi am fugit de acasă… Nu mai suport să stau acolo… Îmi tremură picioarele nici nu ştiu cum am reuşit să scap… Vera a plecat pentru o săptămână cu şeful ei la Cadiz. M-ar fi luat şi pe mine dacă nu aş fi avut şcoală, dar nu pot să lipsesc, aşa că urma să stau acasă să am grijă de tata, dar mai bine plecam şi eu. De ce am rămas? Ah, Doamne de ce am rămas? Dar… azi s-a întâmplat ceva oribil… Doamne nu-i adevărat, nu poate fi adevărat, tremur din toate încheieturile numai când îmi aduc aminte… Vreau să plec, să scap, să fug cât mai departe de aici… nu mai suport, simt că mă sufoc, pieptul mi-a luat foc… de două ore plâng în continuu,nu mă pot opri. E incredibil… Ah, Doamne de ce eu? De ce tată? De ce?
Abia a plecat Vera şi el atât a aşteptat, a venit cu nişte prieteni să joace cărţi, am înţeles că în seara asta nu lucrează. . Toţi miroseau a băutură, dar tata a mai luat şi o sticlă de vin, şi au continuat să bea. Era împreună cu încă doi, din câte am înţeles, unul dintre ei, mai gras, şi negru la faţă, am înţeles că era chiar şeful lui… celebrul Sorin, de care este atât de încântat, care l-a ajutat atât de mult să se realizeze, căruia îi datorăm noi totul. Mi s-a părut sinistru omul ăsta, m-a speriat, e atât de scârbos şi când m-a văzut mi-a aruncat un zâmbet pervers, am simţit că mă străbate un fior de gheaţă, mi s-au tăiat picioarele, am fugit la mine în cameră şi am început să plâng ca un copil, aparent fără niciun motiv. Peste câteva minute m-a chemat să le aduc nişte pahare, am venit tremurând şi am încercat să-i spun că nu e bine, că Vera o să se supere… dar mi-a replicat scurt că nu fac nimic rău, că se relaxează şi ei puţin, nu fac nimic rău, Vera nici n-o să ştie. Am tăcut şi am ieşit din cameră cu capul în jos, simţeam privirea lui cum mă taie, voiam să scap de acolo cât mai repede cu putinţă, să scap de privirea lui. Dar tata mă tot chema, la un moment dat m-am ghemuit pe canapea, într-un loc unde nu prea putea să mă vadă. Nu-mi plăcea deloc jocul… prietenii tatei îl îmbătaseră şi acum trişau, îl lăsau să câştige sume mici dar când miza creştea îi luau tot. Îl priveam disperată… nu mai gândea, capul i se clătina, râdea mecanic, zgomotos la ce-i spuneau cei doi, vorbea cu greutate, cred ca nici nu mai gândea. Tata începuse să piardă, bani mulţi, bani pe care nu ştiam că-i are: 5.000 de euro, 10.000 de euro… am strigat la el să se oprească, dar nu m-a auzit mă simţeam ca într-un balon de plastic, invizibilă… m-am ridicat şi m-am dus la el, am început să-l bat pe umăr şi să-i spun să înceteze, dar nu m-a luat în seamă, m-a împins mai încolo, ca pe o muscă şi probabil că m-ar fi lovit dacă nu l-ar fi oprit Sorin… am rămas şocată, tipul mi-a luat apărarea.. i-a spus să se oprească, fiindcă bătaia nu rezolvă nimic. Apoi s-a uitat la mine tot cu privirea lui lacomă, dar eram paralizată de surpriză ca să mai simt ceva:
- Nu vom mai juca, e târziu, dar acum trebuie să-mi plătească datoria. Zece din seara asta, plus ce s-a mai strâns până acum sunt fix treizeci de mii. Continua să se zgâiască cu un zâmbet pervers, tremuram toatâ nici acum nu ştiu dacă de nervi sau de frică, abia am reuşit să îngân:
- Ce bani? Cu ce? De unde? Noi nu avem atâţia bani…mă încălzisem vorbind şi ajunsesem să ţip la el. Toţi banii lui sunt salariul nenorocit pe care i-l dai.
- Dar acel salariu nu ajunge nici ca să acopere ce am jucat în seara asta. râse el dispreţuitor.
- Şi atunci ce vrei?
- Sunt mai multe moduri de a plăti… când l-am auzit am îngheţat, cuvintele lui au căzut peste mine, mi-au luat toată puterea, vreau să mor, Doamne, te rog salvează-mă.. Vino să lucrezi pentru mine, o să fie bine, nu o să regreţi, tatăl tău îşi plăteşte datoria, iar cineva trebuie să aducă bani în casă, ca să aveţi cu ce trăi, iar eu o să-mi recuperez banii, şi astfel toată lumea o să fie mulţumită.
- Cum adică cineva să aducă bani în casă? Vrei să-l dai afară pe tata?
- E un biet beţiv inutil, uită-te la el… deja a adormit… nu am nevoie de paznici care să vină beţi la servici, nu-şi pot face treaba cum trebuie…
- Dar nu poţi….
- Ba pot şi o voi face, dar trebuie să mă asigur că o să-şi plătească datoria, iar tu eşti poliţa mea de asigurare… şi se apropia de mine, Doamne atât de mare, de negru, duhnind a transpiraţie, simţeam ca mă topeşte, voiam să dispar, să mor… nici nu mai ştiu ce a urmat, ştiu doar că am reuşit să fug, l-am lovit, nu mai ştiu cum… am pus mâna pe o scândură, o carte, pe ceva, am aruncat, a căzut, şi apoi am luat.-o la fugă… Ah, Doamne Dumnezeule, tata e acolo, e inconştient, probabil în comă alcoolică… să nu i se fi întâmplat ceva… Ăia sunt în apartamentul Verei, de ce-am fugit? Ce puteam face?
Acum sunt la Aris… ce altceva puteam face? La cine mă puteam duce… am sunat-o pe Vera n-a răspuns! Aris era cel mai aproape, singurul pe care-l cunosc, singurul în care am încredere, singurul care mă poate înţelege, singurul… Şi acum a plecat şi el… de ce l-am lăsat? Cum a auzit ce s-a întâmplat a chemat poliţia şi s-a dus acolo… să vadă ce e cu tata. De ce l-am lăsat să se ducă? Poate păţeşte ceva… aş muri, mai întâi tata şi acum el… De ce? Spune-mi de ce…
23 ianuarie 2006 Aris m-a sunat să-mi spună că tata e bine, că l-au dus la spital, că era în comă… dar starea lui s-a stabilizat, aveau medicii grijă de el. Tipii ăia plecaseră când a ajuns el acolo… Am rămas trează până s-a întors acasă, simţeam nevoia să fie lângă mine, să vină acolo, să mă strângă în braţe, să aibă grijă de mine. Când a venit şi m-a luat în braţ eram încă paralizată, tot ce voiam era să mă ţină în braţe, să fiu în siguranţă. Mă oprisem din plâns dar încă suspinam, mă luase sughiţul… nici nu mai ştiu cum am adormit, mă simţeam ca de piatră,mă durea pieptul, mă usturau ochii, tot ce mai ştiu e că el era lângă mine şi mă privea. Când m-am trezit azi dimineaţă era tot acolo… mă privea la fel ca aseară, parcă nu s-ar fi mişcat, parcă dormea cu ochii deschişi. Mă simţeam străină când m-am ridicat, nici nu mai ştiu dacă i-am zis bună, nu mai ştiu nici cum m-am ridicat, doar că m-am prăbuşit în cadă şi am rămas aşa…
Pe la prânz am fost la tata, îşi revenise, mă privea nedumerit, nici nu mai ştia ce se întâmplase, cum ajunsese acolo, probabil că nici măcar nu ştia câţi bani îi datora. M-am simţit ciudat când l-am văzut, era atât de palid, de slăbit că-mi părea rău de el, dar nu-mi puteam scoate din minte imaginile de aseară, încă tremuram doar când îmi aduceam aminte. Probabil nici nu ştie că l-a concediat… La un moment dat a venit un poliţist… a vorbit mult cu doctorul, cu asistentele, apoi s-a apropiat de Aris şi de mine. A vorbit mai mult cu Aris, fiindcă eu nu prea înţelegeam ce vrea de la mine. Apoi s-a întors şi mi-a spus că există probleme cu tata: mă făcusem mică, venise să-i verifice actele, dar tata lucra la negru şi nu aveam nici drept de rezindenţă… era de rău, însemna un singur lucru: că plecam acasă, ne întorceam exact cum venisem, ba chiar mai rău… dar măcar scăpam din locul ăla de coşmar. Aşteptau ca să-i dea drumul şi apoi urmau să ne trimită. Mi-a mai spus şi că eu sunt înscrisă la şcoală şi că pot să rămân doar dacă am un tutore, fiindcă n-am încă 18 ani. Am rămas mută, să rămân aici… cu cine pentru ce? Dacă pleca tata ce rost mai avea să rămân… M-aş fi întors acasă la ai mei, la vechile certuri, la problemele noastre şi l-aş fi pierdut pe Aris, l-am privit îngrozită, tulburată o clipă mi s-a părut chiar străin, dar era acolo lângă mine, nu-mi puteam imagina cum ar fi să nu mai fie, eram practic anesteziată, eram ca într-un balon … Iar dacă rămâneam, rămâneam cu el, ar fi fost bine, cu el şi cu Vera, familia perfectă, toate ar fi mers bine, dar de undeva, de aseară m-a prins un fior… imaginea tipului ăluia, a vorbelor lui… nu puteam să rămân trebuia să plec. Să scap de acolo cât mai repede. De tot… m-am trezit în braţele lui, spunându-mi cu vocea lui caldă: faci cum doreşti. L-am privit… parcă atunci l-am cunoscut iar… avea un aer ușor arogant, ceva care-l făcea să pară superior față de ceilalți, dar era bun, parul scurt, blond, dat cu gel si cercelul din ureche, mic, o piatră, dar îi întregeau aerul, se uita la mine cu ochii lui albaștri, calzi și simțeam că-l iubesc, că nu mă interesează lumea, că vreau să rămân. Eram ruptă în două: pe de o parte tata, care are nevoie de mine și care era familia mea, și de cealaltă parte Aris, cel pe care-l iubesc, care îmi oferă mereu un prilej de fericire, fără de care viața mea ar părea fără sens, goală. Să plec… sau să rămân?