Pygmalion
Pygmalion ramase mut privind-o pe Galateea: alba, tacuta, o atinse cu mana urmarind contururile ei, amintindu-si cum o desenase. Sunetul daltei ii persista inca in urechi, era o parte din el: dalta, piatra si el, mintea lui o plamadise; o data fusese doar o bucata de piatra, iar apoi mana lui a atins-o, si i-a transferat ceva din el. Astepta ca din clipa in clipa sa inceapa sa se miste, parea atat de vie uneori, in lumina soarelui, dar continua sa ramana o stana de piatra. Se tot misca in jurul ei, iesea pana in curte si apoi se intorcea fuga ca un copil asteptand sa vada daca s-a intamplat minunea. Dar ea era tot acolo, asa cum o lasase, stralucind in bataia soarelui, cu zambetul acela rece parand sa prinda viata. Apoi realiza ca e gelos pe soarele care o umplea de stralucire, care putea sa se bucure de ea asa cum era fara sa simta durerea lui, pe dalta cu care o cioplise, dalta care-i crease formele, care patrunsese in ea, care reusise s-o sarute, parea ca el, artistul, amantul, singurul care era capabil s-o cunoasca, el era singurul care nu o putea avea, singurul care nu se putea bucura de ea, sau poate nu reusea sa treaca de perdeaua de marmura care-i inconjura existenta.
- O, Zei! Iar strigatul sau ramase mut. Isi pierduse credinta in zei, chiar din clipa in care a terminat-o, din clipa cand a dorit-o si a realizat ca nu poate s-o aiba. Se apropie si saruta marmura rece, apoi ii sopti: iubito, voi astepta sa te trezesti.
Venise noaptea si Pygmalion era tot acolo, imbratisand marmura, incercand s-o incalzeasca din caldura lui, s-o aduca langa el prin iubirea lui… 
Când se trezi a doua zi dimineaţă (continuare vicii…)
Stătea întins pe pat şi o privea: cum dormea cu un braţ sub cap, trasă spre el, îi putea simţi aroma de măr verde care cuprinsese toată camera, simţi brusc impulsul s-o atingă, s-o mângâie pe spate, să-şi treacă un deget de-a lungul coloanei ei, să-i trezească puţin pielea din amorţeală, s-o gâdile, dar nu voi să-i strice somnul. Adora s-o vadă ciufulită, cu părul îngrămădindu-i-se pe faţă, surâse amintindu-şi cum ultima oară când o întâlnise se chinuia să-şi aranjeze bretonul, era atât de roşie la faţă şi tremura, de ruşine, de surpriză, îi plăcea tot timpul să arate perfect, să fie totul în regulă, dar apoi era atât de frumoasă când era ciufulită, avea un zâmbet de plăcere, de împlinire, când se lăsa lângă el şi-l săruta, lăsându-i pe buze gustul ei, gustul acela de tutun aromat cu scorţişoară, ar fi omorât pentru gustul acela… o făcuse deja şi nu regreta, singurul său regret era doar faptul că lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Ea era acum lângă el, dar urma să plece. S-o oprească… ar fi vrut din toată inima. Dar ce-şi dorea până la urmă? O dorea pe ea. Până când? Până azi, până mâine, poate toată viaţa… nu ştia… era fericit? Poate ar fi trebuit să fie, doar era a lui… şi atunci ce-i ţinea inima? Ce-şi dorea cu adevărat? Ar fi vrut să fie doar a lui pentru o perioadă, ar fi vrut să meargă pe stradă şi să ştie lumea: e femeia lui, ar fi vrut să ajungă noaptea acasă şi ea să-l aştepte pe el, să nu mai plece noaptea la altul… Se trezise, şi îşi ridică braţele spre el, cuprinzându-i ceafa cu palmele şi trăgându-l spre el, buzele li se lipiseră. Avea o forţă în ea, putea să-i risipească totul cu un zâmbet, cu un sărut. Era atât de frumoasă când zâmbea, liniile feţei se luminau într-un mod nou, şi se simţea atât de bine ştiind că el putea să-i dăruiască zâmbetul acela. Rămaseră lenevind încă o vreme, aşa, deasupra lui, culcată pe spate, cu mâinile mângâindu-i ceafa, gâtul, iar el plimbându-şi mâna pe corpul ei, strângându-i uşor un sân. La un moment dat, ceasul sună, ea trebui să se ridice, să alerge prin cameră, să se îmbrace, se duse până jos şi se întoarse îmbrăcată cu cămaşa lui, el se apropie de ea şi începu s-o mângâie, îi dezgoli un umăr şi-i cântări un sân, rotindu-şi degetele pe el, privindu-l aşa cum priveşti un măr copt
-Nu mai avem timp, se dădu ea în spate, apoi se întoarse, îi sări în braţe şi îl sărută. Ăsta e de noapte bună, ca să nu spui că sunt rea.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………
Zilele treceau plecarea se apropia, iar lumea devenea din ce în ce mai agitată. Cezar era mai crispat, începuse să dea ordine clare, să ridice vocea, nu mai avea răbdare, cerea concentrare, precizie, pragmatism. Bogdan era şi el tot mai agitat, nu mai putea să facă pe şoferul, nu mai avea timp, involuntar sau nu, Cezar îl împiedica s-o întâlnească prin sarcinile pe care i le dădea, tot mai multe şi de realizat într-un timp cât mai scurt. Sărutările se scurtau şi momentele petrecute împreună se răreau. Ea devenise din ce în ce mai suspicioasă, mai fricoasă, se retrăgea chiar şi când erau singuri, avea o panică intensă, să nu fie prinşi. Cu Alex abia mai vorbea, părea şi el măcinat de ceva. Îl vedea tot timpul nervos şi abătut, nu mai era tipul acela care venise să-l ia din Spania, încrezător, care părea că are toată lumea la picioare. Era tulburat, mereu călcat pe coadă, nu mai avea stare să stea la o bere şi să povestească. Timpul se strâmtase pentru toţi, vremurile se schimbau şi timpul avea să zboare din nou. Părea acum că toţi din casa aceea se certau între ei: Cezar cu Alex, nu se mai înţelegeau, Alex părea că nu mai ascultă ce-i spunea bătrânul, era clar: ceva se schimbase cu el, înainte bătrânul juca un rol foarte important pentru el, părerea lui conta, dar acum părea ca nimic nu mai contează; Cezar începuse să ţipe la Nadia, s-o repeadă, îi reproşa că este plecată prea mult timp în oraş, că nu-i mai pasă de nimic; la rândul ei Nadia părea mereu apăsată de ceva, mereu gânditoare, stresată, tresărea când o atingea, părea absentă când o striga, era clar că o afectează mult, că nu-i era bine acolo. Ar fi vrut s-o scoată şi să fugă cu ea, departe, probabil la celălalt capăt al pământului, să uite de tot şi să se hrănească doar cu dragostea lor, dar asta nu era posibil, nu încă; într-o zi i-a văzut chiar şi pe Alex certându-se cu Nadia, nu a înţeles prea multe, doar gesticula, şi ridica vocea, apoi când l-a auzit apropiindu-se, s-a depărtat, lăsând-o singură, cu lacrimi în ochi, ea vru să-l respingă, dar nu avu destulă putere şi începu să plângă strângându-l în braţe în întuneric.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………
Venise şi ziua plecării, prima zi în Italia, aveau avionul programat după-masa, aşa că aveau să ajungă abia seara, singurul lucru care îl făceau era să se cazeze, Bogdan urma să doarmă la reşedinţa ambasadorului, ca parte a personalului diplomatic. Obosit de pe drum se duse în camera lui aflată la etajul întâi, în aripa opusă camerei noului ambasador. Se întinse în patul mare, cu lenjerie rece, privi tavanul gol până adormi.
Când se trezi a doua zi dimineaţă, simţi în cameră aroma de măr, dar lângă el nu era nimeni, doar o urmă pe pernă, se trezi năuc şi simţi un gol imens în suflet ca şi cum pierduse ceva. Se revoltă pe moment că nu mai era acolo, că n-o văzuse când a intrat, dar înţelesese că asta era situaţia, cel puţin ea era acolo şi-l veghea, iar într-o zi, într-o zi va veni şi vremea lui. Mirosi perna de la ea, apoi o ascunse bine, era o nouă zi, şi una plină.
Is this what you hear?
Someone told me long ago
There’s a calm before the storm
I know – It’s been coming for some time
When it’s over so they say
It’ll rain a sunny day
I know shining down like water
I want to know
have you ever seen the rain
I want to know
Have you ever seen the rain
comin’ down on a sunny day
Yesterday and days before
sun is cold and rain is hard
I know – been that way for all my time
’till forever on it goes
Through the circle fast and slow
I know – and it can’t stop I wonder
I want to know
have you ever seen the rain
I want to know
Have you ever seen the rain
comin’ down on a sunny day
someone told me long ago
There’s a calm before the storm
I know – it’s been coming for some time
When it’s over so they say
It’ll rain a sunny day
I know – shining down like water
shining down like water
I want to know
have you ever seen the rain
I want to know
Have you ever seen the rain
comin’ down on a sunny day
F**k her gently
This is a song for the ladies
But fellas listen closely
You don’t always have to fuck her hard
In fact sometimes that’s not right to do
Sometimes you’ve got to make some love
And fuckin give her some smoochies too
Sometimes ya got to squeeze
Sometimes you’ve got to say please
Sometime you’ve got to say hey
I’m gonna Fuck you softly
I’m gonna screw you gently
I’m gonna hump you sweetly
I’m gonna ball you discreetly
And then you say hey I bought you flowers
And then you say wait a minute sally
I think I got somethin in my teeth
Could you get it out for me
That’s fuckin teamwork
Whats your favorite pozish?
That’s cool with me
Its not my favorite
But I’ll do it for you
Whats your favorite dish?
Im not gonna cook it
But ill order it from Zanzibar
And then I’m gonna love you completely
And then I’ll fuckin fuck you discreetly
And then I’ll fucking bone you completely
But then I’m gonna fuck you hard
HARD
Ganduri… despre tine
Inchid ochii si te vad, iti desenez chipul in spatele pleoapelor, si-ti caut conturul cu degetul pe perete. Las muzica sa-mi inunde urechile si incerc sa-mi amintesc printre versuri cum suna vocea ta. Mi-e dor sa stiu ce gandesti, mi-e dor sa-ti culeg lacrimile de pe obraz in timp ce te sarut. Si mi-e dor, mi-e dor de mine iubindu-te. As vrea sa pot privi in ochii tai si sa simt ca acolo e locul meu in lumea asta. Dar ochii tai sunt departe, iar eu sunt aici, prins ca o coarda de lemn intr-o rama de plastic. Vino… lasa-ma din nou sa am grija de tine.
Nu-ti fie teama
Vino, apropie-te, nu-ti fie teama, nu o sa musc
Decat de buza de jos, si nu prea mult,
Doar cat sa-ti pui bratele in jurul meu
Si sa-ti simt trupul tau pe nari
Si-n pielea ta sa ma ingropi.
Pune-mi palmele pe tample
Acopera-mi ochii cu vise
Dar ascunde-le in pielea ta
Si lasa-mi placerea sa le descopar
Pipaind ca un orb: intre sani,
Si pana la gambe…
Danseaza, danseaza cu mine diseara:
Lumea intreaga dispare
Lasand in jur sa rasara
Una mai buna intre coapsele tale.
Lasa-mi mainile s-alerge nebune,
Sa caute aur in muntii tai,
Si sa-ti dezmierde nesatule
Linii curbe si decupari ascunse.
Si vino din livada de meri,
Si-ascunde-te-n bratele mele,
Lasa-ma sa-ti gust fructele coapte
Vino si-atinge-ma:
Fii tu, da-mi visul la o parte!
Marea 2
Atinse apa, la inceput se simtea mai usor, ca si cum s-ar fi deconectat din trupul lui si ar fi mers in alte parti, se departa de mal nepasator, apa il purta usor, ca pe un vis… La un moment dat vantul se inteti: valurile erau acum niste brate ucigase, pline de vigoare si veneau si tot veneau asupra-i sugrumandu-l. Se muncea sa ramana la suprafata dar fiecare gura de aer pe care se forta s-o ia era urmata de apa sarata, amara, care se rascula. se simtea pierdut, trupul sau era rupt in mii de parti si tras spre mii de zari. tinea capul pe spate cu gura deschisa incercand sa aspire doar aerul, dar apa se ridica tot mai mult, era verde, ii cuprinsese urechile, ochii… era captiv in puterea marii, nu mai avea putere sa se opuna, parea ca apa l-a legat de maini si de picioare, si-l trage in imperiul ei. Inghitea tot mai multa apa simtea marea si interior, cum il umple… si o durere in capul pieptului, apoi golul, negrul, uitarea…
Si aer curat… un gust dulce, moale, ceva care-i apasa pe piept, un parfum sarat dar proaspat… ramase asa o clipa mirosind aerul curat, fara sa deschida ochii, fara sa poata sa se miste… apoi totul se stinse intr-o clipa putu sa deschida ochii sa intinda mana spre soarele care-i inunda fata, nu era nimeni, doar el pe plaja, dar cu un gol in suflet, isi simtea buzele flamande, iar pieptul dezvelit. Inchise ochii si lasa soarele sa-l lumineze si zambi… senzatia de lipsa nu disparuse, doar ca acum stia: fusese sirena lui, se intorsese pentru el, sa-l salveze din valuri. 
I’d come for you
By now you’d know that I’d come for you
No one but you, yes I’d come for you
But only if you told me to
And I’d fight for you
I’d lie, it’s true
Give my life for you
You know I’d always come for you
I was blindfolded, but now I’m seeing
My mind was closing, now I’m believing
I finally know what just what it means to let someone in
To see the side of me that no one does or ever will
So if your ever lost and find yourself all alone
I’d search forever just to bring you home,
Here and now this I vow
No matter what gets in my way
As long as there’s still life in me
No matter what, remember you know I’ll always come for you
I’d crawl across this world for you
Do anything you want me to
No matter what, remember you know I’ll always come for you
You know I’ll always come for you
But only if you told me to
Isabella (…vicii)
- Isabella? Bogdan repetă întrebarea, acum se ridicase într-un cot şi o privea răbdător, fermecat, stătea acolo, goală în faţa lui, întinsă pe iarbă, părea o statuie de marmură din clasicitatea greacă. Îi apropie mâna de buze şi i-o sărută. Trecuse ceva timp de când nu mai făcuse asta, iar parfumul mâinii ei îi umplu nările. Apoi ochii ei o mai străbătură încă o dată: capul, părul care îşi întindea o şuviţă peste unul din sâni, abdomenul ei, coapsele, picioarele albe, apoi ochii ei se întoarseră înapoi în ai lui şi aşteptă răspunsul ei.
- Aşa cred ei că mă cheamă. Pe Cezar îl cunosc mai demult, dinaintea ta. Acolo la club sunt şi clienţi care vin şi închiriază fete pentru o anumită perioadă, adică pot să plece cu ele ca însoţitoare în vacanţe, în călătorii de afaceri. Cezar m-a vrut pe mine, am fost plecaţi în mai multe locuri vreme de o lună de zile. Am fost în Baleare am dat o fugă şi prin Italia, în fine nu vreau să intru în detalii. Totul a fost ok, e un tip care ştie să se poarte cu femeile, e mult mai bine decât la Sorin. După ce ne-am întors s-a oferit să-mi plătească datoria şi să plec cu el, am refuzat fiindcă e un tip ok dar e cam bătrân, prea bătrân pentru mine, mă simt ca o nepoată cu unchiul ei. Lucrurile s-au schimbat după ce te-am cunoscut pe tine, nu mai suportam să stau acolo, atâtea amintiri şi în plus trebuia să te las undeva în urmă. I-am spus că mă cheamă Isabella fiindcă aşa a vrut Sorin, a spus că e mai bine aşa, nu-i înţeleg toate motivele şi nici nu mă interesează, la început a fost cam ciudat, dar acum mă simt de parcă aşa mă cheamă, de fapt toate actele mele de acum sunt pe numele ăsta. Se trase spre el, iubitule mi-a fost dor de tine. E atât de bine să te strâng iar în braţe.
- Dar cum, de ce nu ai avut răbdare, de ce ai plecat cu el?
- Ce răbdare să am? Ce ai fi putut face? Trebuia să mă uiţi, trebuia să te uit. Apoi a reapărut Cezar cu oferta lui: să plec într-o lume nouă unde să uit ce am fost să devin însoţitoarea lui. Atunci voiam să scap de acolo, părea singura soluţie. Şi totuşi soarta tot ne aduce împreună… îl sărută iar el o strânse în braţe, şi-i răspunse cu pasiune. Ce-aş fi putut face? Ce am făcut deja… L-am ucis pe Sorin, pentru tine, dacă mai aşteptai două zile acum nu eram aici. Acum trebuie să mă întorc, cred că Cezar deja mă caută, nu ar fi deloc bine să ne găsească aşa.
- Da şi eu ar fi mai bine să plec, o să-l sun pe Alex să-i spun că m-am simţit rău, nu e bine să apărem amândoi în acelaşi timp.
Se îmbrăcară, şi ea se întoarse la petrecere în timp ce el părăsi palatul, plecă acasă. Cu capul plin de gânduri, o găsise, dar acum era tot atât de departe de ea ca şi înainte, trebuiau să se vadă pe ascuns, dar măcar o putea strânge în braţe, putea s-o sărute. Când o să vină şi vremea aia când o să fii doar a mea, să nu mai trebuiască să te împart cu nimeni? O să vină, chiar dacă ar trebui să calc pe cadavre, o să fii a mea.
……………………………………………………………………………………………………….. Read the rest of this entry »
Marea
Simtea briza marii cum ii umple pieptul. Gustul acela sarat de pe buze ii alunga toate gandurile. Doar se plimba pe nisip afundandu-si picioarele goale intre pietrele mici si reci. Si-ar fi dorit sa simta apa, ca valurile sa ajunga pana la el, sa-i loveasca picioarele cu putere si apoi sa se retraga printre degete, lasandu-i sarea sa se usuce pe piele, dar apa nu ajungea pana acolo iar el nu se indrepta mai spre mal isi continua plimbarea paralel cu tarmul acela pe care-l dorea dar de care nu se putea apropia. Vantul suiera peste mare, printre copaci, zburlindu-i parul. Simtea marea cum il cheama, cum isi aduce apele spre tarm si apoi le retrage ca pe niste brate lungi care cer ajutor, care-l cheama inapoi. Privi deasupra apelor si vazu in stropii care se cerneau ca o spuma deasupra, vazu iar chipul ei cum il chema, simti iar acel raget interior, simtea cum creste ceva in el, si isi rupse hainele, vantul ii frigea pielea care se stranse, si incepu sa alerge, cu bratele deschise primea vantul care-i batea in fata, care-i salta parul, parea ca nici nu mai atinge nisipul, se arunca in valuri si simti cum totul in jurul lui se pierde: apa, doar apa peste tot.
Era marinar dar nu stia sa inoate, tot ce spera e ca sirena lui era acolo si nu-l va lasa sa moara…
