Vândută I (… vicii continuare)

aprilie 1, 2009 at 12:35 am (iubire, nebunie, povesti, vicii) (bani, corpuri, datorie, dobanda, ea, ganduri, jurnal, lipiti, lupta, ofranda, plecare, santaj, sarut, sex, speranta, te iubesc, teama)

25 ianuarie 2006 Ieri l-au externat pe tata, și ar fi trebuit să plecăm azi, ne-au luat biletele de la ambasadă, cred că aș fi plecat cu el… dar of… Doamne, nu se mai termină, o dată ce începe nu se mai termină. Azi înainte să plece, a venit Sorin, să vorbească cu tata, că ăi pare rău că pleacă, că avea nevoie de oameni ca tata, bietul tata era atât de înduioșat de minciunile lui, nici nu știa ce spusese despre el cu două zile în urmă îl făcuse un bețiv incapabil. Voiam să-l zgârii cu unghiile pe față, să-i scot ochii, dar atâta timp cât nu era necesar nu trebuia să-i stric bucuria tatei, asta până când nu a început să vorbească despre mine, să-i spună că ar fi bine ca eu să rămân la școală, puteam să stau în grija Verei, că e păcat să nu termin ce am început, că m-ar fi ajutat el, mi-ar fi găsit ceva de muncă la clubul lui, chelneriță, și că o să aibă el grijă de mine, ca și cum ar fi fost un unchi de-al meu că ar putea să semneze chiar custodia pe numele lui, de fapt ar fi mai bine așa, aș avea temei legal să stau la el. Când l-am auzit mi-a venit tot sângele în cap… să rămân acolo, sclava lui… Degeaba am început să plâng, degeaba i-am spus tatei că nu e bine, că nu e prietenul lui că-i vrea răul, degeaba am sărit la Sorin să-l lovesc, m-a prins de mâini în așa fel încât să mă doară dar să nu lase urme, am început să plâng de durere, de neputință, de nervi. Simțeam cum stoarce tot din mine, cum se răscolește tot în mine, muream de silă, cred că am leșinat un moment fiindcă imediat m-am trezit sprijinită de tata, eliberată de bruta aia, fără să-mi amintesc ce s-a întâmplat. Mâinile tatei erau încă puternice, mi-erau cunoscute, mă simțeam acasă l-am strâns în brațe și l-am rugat să nu mă dea. Se chinuia să-mi explice că așa e mai bine pentru mine, că aici aș putea să câștig niște bani, să o duc mai bine, fiindcă acasă nu ne așteaptă nimic, nici nu știe cum o să se descurce cu banii, se pare că trebuie să ne mutăm din nou. I-am spus ca nu contează, că îmi e bine cu el, că ei sunt familia mea… Și el m-a privit un moment nehotărât, părea amețit, surprins, ca și cum nu s-ar fi trezit complet din beție, așa tată, ia-mă acasă! I-am spus din priviri. Dar bestia nu a renunțat, l-a ademenit cu banii pe care i-i puteam trimite eu dacă rămâneam, iar tata rămase puțin pe gânduri, se uita încă la mine, apoi la el, până ticălosul a jucat ultima carte – datoria:- ..Acum înainte să ne despărțim trebuie să discutăm și problemele mai puțin plăcute, banii pe care mi-i datorezi, cum îi plătești? Sper că ești om de cuvânt și o să-ți plătești datoria, știi ce se întâmplă cu cei care încearcă să mă tragă pe sfoară… N-o lua ca pe ceva personal, sunt om de afaceri, iar afacerile sunt afaceri, nu te pot ierta, deși-mi placi, ești băiat deștept, sunt convins că o să te descurci, și o să te pui pe picioare repede. Tata se îngălbenise la față:

- Dar nu am atâția bani, la care demonul a râs puternic, apoi glasul lui a devenit tăios:

- Ascultă ce-ți spun, tu ești un vierme, un nimic, trebuie să-ți plătești datoria, într-un fel sau altul. Poți să-mi dai banii sau să o lași pe fată să lucreze și să-ți plătească datoria. Sunt un om bun, cinstit așa că o să-i dau salariu și o să poată să vă trimită și vouă să aveți cu ce trăi, dar o parte se va întoarce la mine până la epuizarea datoriei. Oferta mea este deosebit de generoasă, hotărăște-te repede, timpul curge și datoria crește… am simțit că mor, că mi se scurgea viața din mine, devenisem moale, mă topeam pur și simplu:

- Cum să crească datoria? Îmi simțeam vocea străină parcă nu era a mea, nici nu realizasem că aveam atâta putere încât să pot țipa.

- Păi dobânda, râse el brutal, nu uita de dobândă, încrederea mea costă bani, dar ca să nu spui că nu v-am ajutat, o să fixez dobânda la zece euro pe zi, ce spui? E ultima mea ofertă, și trebuie să recunoști că sunt un om generos, nu mulți ar fi negociat cu un vierme, mai ales o dobândă atât de mică la o sumă atât de mare. Eram moartă, viața mea se terminase, nu se întrevedea niciun viitor, nicio speranță, o să mă lovească, o să dea mașina peste mine, să mă împuște, să mă trezească cineva să-mi spună că e doar un coșmar, dar nu se întâmpla nimic. Realitatea e ca un zid peste care nu poți trece. Tata era mut, ca o statuie. Cu privirile în pământ, apoi Demonul își continuă discursul care mă lovea practic, făcea ping-pong cu creierii mei:

- De ce te temi atâta, o să fie chelneriță, câte fete nu servesc la mese și câștigă un ban cinstit, nu o să moară, nu o să pățească nimic. Mi-am adus aminte cum mă păzea tata, să nu ies cu băieți, să nu fac prostii, cât de greu îl acceptase pe Aris, și mi-a revenit puțin culoarea în obraji deși simțeam că nu e scăpare. Mă furnica tot corpul pe dinăuntru: Nu se putea hotărî, nu mă putea lăsa acolo, dar, trebuia să scape cumva din belea… O să-l omoare dacă nu cedează și nu mă dă pe mâna lor?… Haide, haide… o să fie bine pentru toți, mă cunoști, știi ce fel de om sunt. Dar tata nu știa:

- NU MĂ LĂSA TATĂ, NU MĂ DA!!! Am zbierat cât m-au ținut plămânii, am căzut jos, eram în genunchi în fața tatălui meu. Dar tata m-a ridicat de jos și a încercat să mă împace:

- O să fie bine fata mea. O să fie bine… cred că ajunsese să le repete din reflex, nu știu dacă el chiar credea sau încerca să mă convingă pe mine. Apoi m-a strâns la piept atât de tare, și atunci am știut, am știut că l-am pierdut de tot, că totul s-a terminat pentru mine.

- Dar tată, nu mă lăsa pe mâna lui… trebuia să mă lase în custodia cuiva, pentru încă o lună cât mai aveam până făceam 18 ani, aveam nevoide e un custode, de un tutore. Lasă-mă Verei, te rog, ea o să aibă grijă de mine….

……………………………………………………………………………………………………Cu inima îndoită tata semnă chiar pe aeroport actele de custodie pentru Vera, și mă sărută încă o dată, dar acum era prea târziu, l-am văzut plecând și l-am simțit străin, am oftat… și am rămas cu Vera care dădea aprobator din cap dar nu avea prea multe opțiuni, era cam cât mine deși e mai mare cu vreo 5 ani, noi două nu-i puteam face față bestiei, care mi-a pus o mână pe umăr și mi-a spus: stai liniștită o să fie bine. Dar Vera l-a repezit: vezi că e în grija mea acum. Să fie bine, altfel mă duc direct la poliție. La auzul ameninţării bestia a început să râdă din nou zdrobind în mine ultimele rămăşițe de speranță alimentate de cuvintele Verei:

- O să fie bine, staţi liniștite, o să fie bine.

Mi-era dor de Aris, el rămăsese ultima mea alinare în acea lume nouă și înnegurată în care mă afundam. și el nu era acolo, urma să mă întâlnesc cu el după ce pleca tata, e ocupat și el cu munca lui… Era ciudat aseară când i-am povestit, îngândurat, părea că încearcă să găsească ceva, o soluție, o scăpare… M-a strâns apoi în brațe și m-a sărutat, pentru o clipă toate s-au mai luminat și brusc nu mi-a mai părut așa rău că nu plec.

M-am desprins din strâmtoarea bestiei… apoi am plecat acasă cu Vera, obosite, urmează să încep munca de săptămâna viitoare, poate am exagerat și eu, poate nu e atât de rău, la urma urmelor doar o să servesc la mese, deși tipul este respingător și nu-l suport în preajmă, s-ar putea să fie bine. Acum îl am pe Aris aproape, o să am și bani…la urma urmei viața nu e chiar atât de neagră.

Datoria!… Datoria tatălui ei…

- De ce mai stai dacă nu-ţi place aici? Te distrug încet-încet, toată munca asta te macină pe dinăuntru. Hai să fugim, să căutăm un loc unde să putem fi doar noi, unde să nu ne găsească nimeni!

- Eşti prost şi egoist! ţipă ea smulgându-se din braţele lui.

- De ce? Ce-am făcut? Ce am spus greşit?

- Nu ştii ce vorbeşti, nu pot să plec, nu depinde de mine! Vocea începuse să-i tremure şi ochii ei se umezeau. Familia mea… nu pot să-i las aşa…- Ce-i cu familia ta? Ei sunt bine, sunt la ei acasă, nu? Mi-ai spus că poţi să-i vizitezi în fiecare an.

- Ufff… sunt multe pe care nu le ştii…

- Atunci explică-mi, spune-mi care e problema! Se apropie de ea şi-şi puse braţele în jurul ei, o lipi de corpul lui, apoi îi lipi capul de pieptul lui şi o mângâie pe cap. Eliberează-te de tot ce-ţi apasă inima, eu o să ştiu să te ascult. Iar mâna lui continua să o mângâie pe faţă, să-i aranjeze părul după ureche, îi mângâia obrajii uzi, se uită în ochii ei, plângea, iar… ca atunci când o cunoscuse, ca în fiecare dimineaţă când venea acasă şi se ducea în baie să se spele, ca atunci când credea că el doarme, acum se chinuia să-şi înece suspinele. Plângi! Nu te feri, nu le opri! Nu eşti mai puternică dacă opreşti lacrimile, dimpotrivă, lasă-le să curgă. Plângi, te iubesc. Ea se aruncă în braţele lui şi-l strânse cu putere… simţea cum i se udă umărul:

- Iubeşte-mă! Am nevoie de iubirea ta. Vreau să te simt aproape de mine, îmi faci atâta bine…Mulţumesc. Şi-l sărută apăsat, strivindu-i buzele, apoi limba ei se strecură uşor printre ele căutând limba lui, într-un dans dement, ca două flăcări ce se joacă una cu cealaltă care se cheamă şi se aprind reciproc…Mâinile ei lăsară cămaşa să cadă, apoi se lipi de pieptul lui gol, cu sânii generoşi, în timp ce mâinile lui o cuprinseră înfrigurate şi o lipise de un perete, o privi în ochi în timp ce se apropia de ea, era ceva care-i atrăgea unul spre celălalt, ca o energie, ca ceva viu care se năştea între ei. Îi căuta buzele şi i le oferea pe ale ei ca ofrandă la schimb, erau lipiţi: două corpuri unite de un strat de piele, care se deschidea spre celălalt ca să-l cunoască, ca să-l primească.