Dioscoride’s Blog

Uneori crezi ca e mai bine sa pleci ca sa-l lasi pe celalalt sa fie fericit… doar fiindca tu crezi ca el nu e fericit langa tine… dar nu stii, nu stii ce simte el. Nu stii cum se crapa cerul deasupra lui, cum se scufunda totul in jur. Cum e sa ai o piatra de moara legata de gat, sa-ti apese pe inima, sa te sugrume. Cum e sa ai sufletul gol, privirea rece, capul greu, cum te cheama fara glas, cum totul in el se revolta, cand parti din trupul lui vor sa se desparta, sa se faramiteze, sa nu mai ramana nimic… sau poate ca stii, poate ca te doare si pe tine ca trebuie sa-l lasi, ca n-o sa-l simti, ca nu o sa-i porti parfumul in piele, ca nu o sa-ti mai spuna “buna dimineata, iubito!” ca nu o sa mai fie acolo sa te inteleaga, sa te enerveze, sa te calmeze, sa-ti dea speranta. O sa te intorci la existenta ta simpla, fara orizont, incadrata de patru pereti, fara usi, fara ferestre…

Crezi tu? chiar crezi ca simplul fapt ca pleci poate  sterge faptul ca ai fost acolo? Ca ti-a inchinat visele, gandurile, ca si-a daruit totul? Chiar crezi ca merita sa te sacrifici pentru nimic? makr de n-ar fi dragoste… makr daca nu ai simti acea parere de rau… cutitul cum iti taie pieptul, cum ti se desparte inima. makr de fiinta ta intreaga nu ar striga: intoarce-te! locul tau e acolo…  langa el… suferinta e mai dulce in doi… speranta intr-un maine… alinarea pe care o gasesti la celalalt. cand cauta sa te impace, cand iti vorbeste, cand ii auzi vocea.  Chiar nu mai simti cum il vrei? cum il cauti? de ce incerci sa te instrainezi de tine?

Chiar crezi ca e bine sa te sinucizi in interior, sa-l omori si pe el? de ce? in numele fericirii? fericirii cui cand lacrimile sunt in ochii amandurora? cand inimile se strang la fel, cand bratele se cheama, se cauta. Cand stiti ca in afara de iubirea voastra nu mai e nimic…

Chiar nu crezi ca ar trebui sa te intorci? sa lasi destinul sa-si urmeze calea, iar tu sa fii fericita, sa-ti cauti alinarea la el, sa-l lasi sa ajunga langa tine.