El si ea 4
O privea cum doarme… fata ei senina era umbrita de parul ei negru, o privea si se intreba ce viseaza… De cand o cunoscuse ea fusese mereu o enigma, o invata pas cu pas in fiecare zi, stia cand e bine si cand e trista, cand e fericita si cand plange in interior… era atat de frumoasa, atat de misterioasa, ca luna plina, gasea intotdeauna la ea ceva care-i rasturna lumea. Adora s-o priveasca, s-o simta, s-o faca sa se simta bine, dar uneori simtea ca asta nu e de ajuns. Uneori simtea ca nu e indeajuns de bun pentru ea, ca nu poate sa-i implineasca toate poftele. dar cand ea il privea, cand ii vorbea ghemuindu-se in sufletul lui, simtea ca traieste doar ca sa auda acel te iubesc, doar ca sa-i citeasca multumirea in glas, dar nu se putea opri sa nu se sperie de ziua de maine. Ce s-ar face ea fara el? Ce s-ar face el fara ea?
Dar se trezise, se ridica in fund, se scarpina la ochi buimaca, apoi ii zambi fericita si se lasa in bratele lui… Buna dimineata iubitule! Un sarut, un sarut cu care treceau toate… toate grijile, toate durerile. Buzele ei pe buzele lui erau cel mai minunat mic dejun, ii inflorea inima. Apoi se uita in ochii ei, ii prinse capul intre palmele sale si ii mangaie obrajii: Iubito, vreau sa fiu asa cum iti doresti, invata-ma sa te iubesc, invata-ma sa-ti dau aripi, nu sa ti le frang. Nu vreau sa te sufoc, nu vreau sa ajungi sa ma urasti, sa ajungi sa te feresti vreodata de mine… Iarta-ma daca iubirea mea te doare.
