Marea 2
Atinse apa, la inceput se simtea mai usor, ca si cum s-ar fi deconectat din trupul lui si ar fi mers in alte parti, se departa de mal nepasator, apa il purta usor, ca pe un vis… La un moment dat vantul se inteti: valurile erau acum niste brate ucigase, pline de vigoare si veneau si tot veneau asupra-i sugrumandu-l. Se muncea sa ramana la suprafata dar fiecare gura de aer pe care se forta s-o ia era urmata de apa sarata, amara, care se rascula. se simtea pierdut, trupul sau era rupt in mii de parti si tras spre mii de zari. tinea capul pe spate cu gura deschisa incercand sa aspire doar aerul, dar apa se ridica tot mai mult, era verde, ii cuprinsese urechile, ochii… era captiv in puterea marii, nu mai avea putere sa se opuna, parea ca apa l-a legat de maini si de picioare, si-l trage in imperiul ei. Inghitea tot mai multa apa simtea marea si interior, cum il umple… si o durere in capul pieptului, apoi golul, negrul, uitarea…
Si aer curat… un gust dulce, moale, ceva care-i apasa pe piept, un parfum sarat dar proaspat… ramase asa o clipa mirosind aerul curat, fara sa deschida ochii, fara sa poata sa se miste… apoi totul se stinse intr-o clipa putu sa deschida ochii sa intinda mana spre soarele care-i inunda fata, nu era nimeni, doar el pe plaja, dar cu un gol in suflet, isi simtea buzele flamande, iar pieptul dezvelit. Inchise ochii si lasa soarele sa-l lumineze si zambi… senzatia de lipsa nu disparuse, doar ca acum stia: fusese sirena lui, se intorsese pentru el, sa-l salveze din valuri. 
sometimeiwasachild a zis,
aprilie 29, 2009 la 12:25 am
fiecare dintre noi are un inger pazitor care ne iubeste…cea care te are este o norocoasa! Noapte buna si tie >:D<
hime a zis,
aprilie 29, 2009 la 6:37 pm
am stat in suspans pana la punctele de suspensie … imi place finalul