Ea
Tragea din tigara cu patima. Simtea fumul amarui cum ii umple pieptul, ii culegea aroma in ea si simtea cum o ameteala o cuprinde. Statea in fata casei si privea lumea cum trecea pe trotuar. Se gandea, isi amintea de momentele in care si ea mergea cu el tinandu-se de mana… dar asta era o data, sau poate era doar o inchipuire dintr-o alta lume. Saruturile lui pareau uneori atat de reale, dar acum erau departe.
Il gonise, de ce? pentru ca asa era mai bine… pentru ea? pentru el? Da si pentru ea si pentru el, asa credea ea. Il lasase pentru altul, de fapt pentru primul, se intorsese la viata ei dinainte… Se intorsese la el, fiindca inca il mai iubea intr-o anumita masura. Se simtea bine cu el, avea un sentiment de liniste, dar o liniste la suprafata unor ape mult prea adanci… Facuse bine? Oare primul era suficient sa fie cel care trebuie? De ce-i staruia in minte intrebarea asta? De ce inca-i staruia in minte chipul lui de ce-i era dor sa-i auda vocea, ii era dor s-o alinte, se simtea singura. Isi imagina cum el intra iar pe usa, cum de data asta ea ii sare in brate, cum el o prinde si o lipeste de perete si o saruta, pe buze, pe gat, simte cum o arde, cum ar vrea sa-i prinda sanii in maini, sa-i framante… asta ii lipsea poate: pasiunea, si cu cat avea mai multa nevoie de el se departa. Viata ei prelungea in continuu acelasi moment, uneori i se parea ca ziua de ieri se repeta la nesfarsit, ca se spun aceleasi vorbe, ca se fac aceleasi fapte. Mai tresarea uneori ca si cum avea un junghi pe care nu si-l putea scoate. Ce patise? Nimic… acelasi nimic din fiecare zi, acelasi nimic care nu voia s-o lase, o sugruma…
O fereastra ii aparu pe ecranul calculatorului: Buna… ea ii raspunse, apoi tasta involuntar: Mi-e dor de tine… mesajul nu porni. Apoi intra el, barbatul de langa ea. inchise fereastra si ii zambi, reusea sa-i zambeasca din nou dupa atata timp… Tigara se stinse, dar gandurile ei ramasera acolo intr-un colt intunecat, in capul ei. Dependente… dependentele nu ucid, ele ne mentin sufletul viu.
Mi-e dor de tine… vreau sa te gust ca pe un fruct, sa te fumez ca pe o tigara. Vreau sa ma iubesti ca-n visele mele… Lucrurile nu sunt simple, oamenii le complica!
Adormi, dar unde-si trimitea ultimul gand?
j'adore a zis,
mai 29, 2009 la 10:27 am
“Oare primul era suficient sa fie cel care trebuie?” Nu am cuvinte. Din nou. Cum se face ca intelegi atat de bine tipologia femeii? Se intampla de multe ori in viata, ca acel ceva pe care-l VREM sa nu fie acel ceva de care AVEM NEVOIE. Poate si asta sa fie o parte in raspunsul intrebarii.
briza a zis,
mai 29, 2009 la 12:31 pm
revine tema asta in scrierile tale: fata care are de ales intre 2 si se intoarce la primul. cum nu pot sa ma bucur de ceva, orice, fara sa pun o gramada de intrebari, simt nevoia sa intreb: te-ai aflat personal intr-o astfel de situatie? daca da, banuiesc ca tu ai fost al doilea, cel lasat in urma… corecteaza-ma daca gresesc, loveste-ma cu biciul condeiului tau, dar raspunde-mi…
dioscoride a zis,
mai 29, 2009 la 12:40 pm
^ Am stat si-am ascultat… Si in fond, femeile nu sunt chiar atat de diferite de barbati.
Problema e ca atunci cand stai cu cineva, bun-rau te obisnuiesti cu el.
Se poate sa ai dreptate, dar eu cred ca atunci cand vrei pe cineva, ai o anumita nevoie de el, intr-un anumit punct. De fapt ea avea nevoie de aman2, la celalalt gasea ceea ce nu stia sa-i ofere primul, dar nu era convinsa ca celalalt poate sa-i ofere ceea ce-i dadea primul. Celalalt era doar un refugiu… Amantul fara chip, pasional, salbatic si tandru… Prietenul in fata careia putea fi ea fara nicio teama, Confidentul care n-o judeca indiferent de cele ce-i povestea. visul oricarei femei…
dioscoride a zis,
mai 29, 2009 la 12:55 pm
^ Briza… imi place cum ai incheiat mesajul: loveste-ma cu biciul condeiului tau… foarte plastic.
In literatura, in diferite scrieri poti exprima diferite nuante, diferite aspecte ale aceleiasi idei, mai bine decat daca le scrii pe toate intr-una. Stii vorba aceea, practica aduce perfectiunea.
briza a zis,
mai 29, 2009 la 1:07 pm
iar eu acum ma simt ca un copil care sta cuminte pe jos, cu picioarele stranse, si il asculta pe profesorul/mentorul/verisorul sau mai mare cum ii vorbeste despre viata si cum ii da raspunsuri care, in mintea sa de copil, par extrem de complicate si el se chinuie sa extraga raspunsul simplu pe care il cerea… si copilul nu mai indrazneste sa repete intrebarea, ramane doar cu ideea ca oamenii mari sunt intelepti si ca, intr-o zi, poate o sa priceapa sensuri care acum ii scapa…
dioscoride a zis,
mai 29, 2009 la 1:12 pm
Atunci, copila mea, daca esti eleva silitoare si nu asculti doar de profesori, vei afla raspunsurile pe care le-a pregatit viata pentru tine.
briza a zis,
mai 29, 2009 la 1:31 pm
mai intai, trebuie sa invat lectia cea mai importanta, cea a timpului… rabdare, inainte de toate…
dioscoride a zis,
mai 29, 2009 la 1:56 pm
Rabdarea… la lectia asta am cam chiulit.
briza a zis,
mai 29, 2009 la 2:13 pm
si eu am lipsit cand s-a predat lectia asta sau, pur si simplu, nu am fost atenta.
dar, in cele din urma, mi-am dat seama cat de importanta este rabdarea, asa ca acum fac meditatii si e-learning pe aceasta tema
dioscoride a zis,
mai 29, 2009 la 2:14 pm
Serios? si functioneaza? poate-mi vinzi si mie niste tipuri.