Bucuresti, Bucuresti, Bucuresti
Orasul meu Bucuresti… Astazi m-am plimbat prin mai multe locuri decat de obicei, am mers la Romana, la Universitate, la Gara, in Giulesti, Militari. Cate locuri atatea obiceiuri… Ce te izbeste in primul rand e aglomeratia, furnicarul de oameni, pe jos, in autobuz, in masini… Oameni ingandurati, oameni tristi, cu capul plecat, oameni care nu se uita in jur, oameni care se calca pe picioare, se imping si nu se mai uita in stanga sau dreapta. Pustani care se uita dupa fete, le fluiera, le pipaie, chitaristi care incearca sa scoata un ban, vanzatori ambulanti, afise lipite peste alte afise, altele rupte, hartii pe jos, gropi, claxoane, soferi care injura… nervi… stres.
E placut sa mergi la plimbare, fara nicio grija, sa observi oamenii, locurile… Dar oamenii din Bucuresti par tristi, nu prea vezi oameni zambind pur si simplu cand merg pe strada… Cladirile iar par triste, si in plus e un mozaic: in centru sunt cladirile vechi, inflorate care amintesc de vremea cand Bucurestiul era perla Rasaritului, apoi vin cladirile patratoase, gri, anonime construite la gramada pentru “oamenii muncii”, si in sfarsit cladirile noi, sclipitoare, inalte, cu geamuri, construite in ultimele spatii libere. IN ultima vreme au fost tot mai multe proteste privind constructia zgarie-norilor, salvarea spatiilor verzi…
Am multi prieteni si cunoscuti din alte orase care se plang de Bucuresti, spun ca este un oras urat, ca nu se simt bine aici… gasesc o multime de defecte, dar Bucurestiul este un oras trist, un oras bolnav si singur, chiar daca un furnicar de oameni il populeaza in fiecare zi, putinora dintre acestia chiar le pasa, majoritatea doar injura si trec mai departe, chiar arunca gunoaie pe jos, se bat, se imbrancesc, uratind chiar ei orasul…
