Ce magar!
Bine v-am regasit,
In ultima perioada am stat si m-am plimbat cam mult prin alte locuri, pe la alte bloguri si in ultimele plimbari din aceasta lume atat de cuprinzatoare a internetului si a blogurilor, Am inregistrat astfel o incalzire a spiritului civic printr-o serie de proteste, apoi o inghetare fizica a protestatarilor ca niste statui ale nemultumirii in mijlocul troienelor. Cand am prins un respiro intre doua ninsori si incercam sa-mi revin, am fost lovit de isteria ACTA. Profitand de primele semne de primavara si incercand sa ma eliberez de tensiunile hibernale, am gasit un loc nou-nout, o pajiste. Cu alte cuvinte un loc perfect dupa o iarna atat de grea. Dar ca sa nu fie totul perfect, sau poate dimpotriva, pajistea nu era complet goala, era populata cu… un magar. Si inca unul fermecat, pentru ca magarul meu vorbea. Si cu cat te apropiai de el iti dadeai seama ca nu spune lucruri fara noima, ci este cu adevarat un magar neobisnuit:
Precum vedeti, desi capricios si impulsiv, dupa cum ii este natia, magarul nostru e prietenos pana la urma, daca stii sa te apropii de el, ii place sa fie periat. Daca la inceput se uita suspicios la tine, gen: ce vrea si asta, in momentul in care-i demonstrezi ca nu esti dusman, se apuca sa rumege, apoi bate din copita si incepe sa zburde pe pajiste cam ca-n povestea cu capcaunul, incat daca nu era iarba de vina, poate as fi avut impresia ca pielea mea s-a inverzit. Cu toate astea trebuie sa ai grija la dintii lui de magar, pentru ca nu sta prea mult pe ganduri si musca, fiindca e irational. Dar daca trecem peste capricii si-l facem sa vorbeasca vom observa ca un nou filosof si-a facut aparitia pe campul cu flori al bloggaritului, asa ca sa pregatim peria si morcovii si haide sa-i ascultam povestile.
The Irrational Ass
Intuneric
Ajunse acasa. Toate luminile stinse. Nu era nimeni. Arunca cheile pe noptiera, apoi, obosit, se tranti pe fotoliu si ramase in visare urmarind formele pe care vantul le desena pe tavanul sau cu umbrele copacilor. Cumva linistea il agasa, intunericul ii patrundea prin retina pe sub piele si se plimba prin vasele de sange prin tot corpul… nu mai avea stare, se ridica, aprinse becul de la veioza apoi cauta agitat prin colectia de CD-uri… ceva… Mozart… Brahms… Rahmaninov… Se duse la bar, deschise toate sticlele fara sa se hotarasca. In sfarsit isi aprinse o tigara si elibera rotocoale de fum catre increngatura de umbre care-si gasise loc pe tavanul sau.
Vazu pe birou poza ei, se apleca si o ridica, urmand cu degetul trasaturile fetei. Ochii ei straluceau sinceri si impreuna cu zambetul ii dadeau un aer diafan, ca si cum ar fi fost din alta lume: “Tu ai trei zambete: unul de zi, pe care-l porti mereu in poseta si-l afisezi cand te intalnesti cu diversi, zambetul ludic, pe care-l afisezi atunci cand faci pe misterioasa si te joci, sau cand esti interesata de ceva, sau mai ales de cineva, care incita si invita… care-mi fierbe sangele si imi soarbe mintile, si mai e al treilea zambet, cel adevarat, pe care-l oferi doar celor cu care-ti imparti emotiile, zambetul cel mai sincer, care-ti lumineaza chipul si intregeste.”
- Esti varza… Se intoarse… era pe pat, razand. Statea pe spate, sprijinta in coate, doar o suvita rebela se ratacise pe unul dintre sani. Unul dintre genunchi ii obtura privirea, dar zambetul ei pervers ii atragea privirea, ca intr-un labirint care se invarteste la infinit si-l soarbe inauntru. Se arunca catre ea, ii prinse capul in maini, o trase de par si-o lasa pe spate, se uita in ochii lui si radea, iar rasul ii rasuna in urechi… o musca de buze, savurandu-le cu ale lui, o apuca cu dintii, isi trecu limba peste ele. Degetele lui se opreau in carnea ei si cautau traseele cunoscute. Apoi limba ii cobori spre gat, in locul unde se imbina cu capul, limba lui se juca desenand forme si semne…. mainile ii cuprinse sanii rotunzi si grei, ii cantari, ii seduse cu buricele degetelor iar apoi ii stranse de sfarcuri facand-o sa geama. O trase spre el, privind-o in ochi cu sete, aproape orb. O trase de par, iar ea inchise ochii asteptandu-l s-o cuprinda, sa-i simta mainile lunecand ca niste serpi de foc pe spate, pana pe coapse.
Cand limba lui o atinse tresari ca arsa, incercand instinctiv sa-si fereasca bazinul, dar mainile lui o trasera puternic spre el, neavand putere sa se opuna se abandona in bratele lui, buzele lui o sorbeau, ii simtea buzele si dintii devorand-o, iar limba lui era in interiorul ei… tot ce putea sa faca era sa se zbata. Ii simti unghiile pe spate, iar n-o sa-ti aduci aminte, isi spuse, dar continua, manat mai tare, parca de mainile ei. Se rostogolira pe marginea patului: piele pe piele, parfumuri, gusturi, ea tremura in bratele lui.
Cearceaful era ud, cand ii striga numele…
Seara de april
O pasăre țipă ș-acoperă cerul cu aripi cernite
Venetii
Pe strazi susura lucii canale,
De nicaieri, sosesc la chemare,
Desprinse din neguri, masti colorate:
Se strang si danseaza sub felinare.
.
Cum stai uitat pe trotuare,
Himeric, incepe un zumzet de coarde.
Si pe strada, cat vezi cu ochii,
Danseaza mastile in fracuri si rochii.
.
Iar una s-apropie si rade la mine,
Apoi cu o pirueta, se-ntoarce-n multime…
Flacari din cer imprastie umbrele goale,
Iar apa culege vise si le cara la vale.
.
Dar masca e tot acolo – ma cheama,
Zambeste si parca mi-ar spune “N-ai teama!”
M-alearga pe poduri si printre cladiri;
Pe gatul meu se lasa, cu bratele subtiri.
.
“Privirea ta ma arde si-ncerc sa te cuprind
Si focul meu sa-l satur in coapsele-ti fierbinti.
Tot sorb si nu ma satur de buzele-ti cuminti,
Cand sus, pe cerul noptii fantasmele se-ntind”.
Androgyn
“Cum ar fi sa-mi simti buzele pe gat aprinzandu-te?” Tragea in piept cu nesat mirosul de crini proaspeti, iar in minte ii rasunau, ca si cum le-ar fi spus cu vocea lui, cuvintele scrise pe cartea de vizita… ii vedea buzele cum se misca, putea simti furnicaturi pe gat.
…………………………………………………………………………………………………………………………………
Privea cum bautura straluceste in pahar, il roti, lasand lumina sa se joace cu reflectiile lichidului. inchise ochii, bau… In camera era racoare, semiintuneric, simti un fior cum ii strabate fiinta, ca si cum s-ar fi deschis o usa undeva in spate, se intoarse: era doar geamul, nimeni imprejur. Se apropie de geam si trase aer in piept, isi dorea sa simta racoarea ploii, natura care se deschidea sa primeasca binefacerile ploii… Aerul ii inunda pieptul hulpav, umplandu-i toata fiinta si atunci simti, dar era prea tarziu sa se intoarca, se facu negru in fata ochilor, ca si cum un val de matase i se puse pe ochi. Vru sa se elibereze, sa se intoarca, dar ea il prinse bine: Nu, nu, nu! Daca vrei sa scapi trebuie sa-mi promiti ca o sa fii cuminte. Ii simti buzele mangaindu-i urechea, respiratia lunecand insinuant pe gatul lui: Vrei sa-mi simti buzele infierbantandu-te? Il tinea strans, nu-i permitea sa se miste, dadu reflex din cap. Il musca usor de lobul urechii si-l trase spre ea, el vru s-o sarute, s-o stranga in brate, dar ramase orbeste cu mainile in aer: Na, na, na… ce mi-ai promis, continua ea sa se joace. Mergi dupa mine, usor, sa nu te lovesti… Il ajuta sa se aseze pe un scaun, legat la ochi, ii prinse mainile simti ceva rece pe incheieturi, respiratia ei calda, sanii tari, umflati mangaindu-i fata… apoi auzi muzica, incet, vocea ragusita a lui Piaf, si simti lumina ca-i inteapa ochii, o veioza intr-un colt cadea pe silueta ei, o rochie rosie, fara umeri, lipita pe trupul ei, ii scotea in evidenta unduirile trupului, sanii intariti de excitare intepau vizibil materialul rochiei, purta perechea aceea de portjariere rosii cu fundite, iar desuurile, ei bine momentan putea doar sa le ghiceasca , parul negru, ravasit lasa o suvita sa-i cada unindu-se cu alunita ce trona deasupra buzelor ei pline, rosii, iar peste toate ochii, privirea ei plina de dorinta, il sageta, il facea sa se simta constrans, nu mai avea loc pe scaun, simtea nevoia sa se ridice, sa se miste, se vedea prinzand-o de maini, infruptandu-se cu buzele ei, muscandu-i sadic umerii, hranindu-se cu sanii ei plini, mainile lui- carnea ei… dar era acolo legat, fara sa se poata misca. Si ea era in fata lui, dominandu-l, face un pas catre el, ii pune danseaza, isi unduieste soldurile, ii pune mainile pe picioare, deasupra genunchilor si coboara, il priveste in ochi iar varful limbii se iveste usor, umezindu-si buzele. Simtea caldura mainilor ei urcand spre el, se simtea ca un vulcan sub presiune, iar privirea ei care-i rascolea sufletul il atata si mai tare, ma doresti?.. il intrebau, in timp ce incepuse sa se joace cu rochia, pielea ei ramanea din ce in ce mai goala…se incalzise si ea, il simtea atat de aproape de ea, sub mainile ei, o excita propria atingere, lasa mana sa-i alunece incet de pe un san, il stranse usor in palma, apoi aluneca iar in jos, se simtea prin materialul incins, care se ridica usor pe coapse… nici nu stii cat… vino… lasa-ma sa te am, fii a mea in noaptea asta… intinse cealalta mana spre el, il atinse, ii desfacu nasturii de la camasa, lasa degetele ei sa-i agite pielea, se apropia lasciv, suflandu-i peste buric, urcand usor pe cararea dintre nasturii lui, ajunse la buzele lui le gusta, incet, lung, muscandu-i buza de jos, in timp ce el fierbea, limba lui ii cutreiera buzele ei, se lipi de pieptul lui, cu mainile cuprinzandu-i capul, jucandu-se in parul lui. apoi zambi cu subinteles si incepu sa coboare din nou. sarutandu-i pieptul, abdomenul… ii deschise cureaua, uitandu-se in ochii lui, simtea respiratia ei deasupra lui, deja nu mai avea stare: dezleaga-ma o implora din ochi, ea zambi diabolic, si continua dansul ei, dezleaga-ma, se aprinse el, ea rase si continua sa-l tachineze, saruturi, mangaieri, maini, buze… dezleaga-ma! ii comanda… dezleaga-ma! si vei vedea de ce sunt in stare… legaturile cazura, mainile lui erau libere, o prinsera, incepu s-o conduca ghidandu-i ritmul… jucandu-se cu parul ei, ridicandu-l in sus, pe spate, intr-o parte, ii trase capul pe spate, ea era acum in genunchi, in fata lui… acum el era stapanul, si rase, ii zambi lasciv, parca implorandu-l, parca invitandu-l, nu se lasa asteptat… o lipi de perete, ii strivi sanii de pieptul lui, buzele lui se lasara pe gatul ei, simtea cum energia lui intra in ea, simtea cum durerea lasa loc placerii, furnicaturi mainile lui fierbinti ii masau spatele,degetele lui ii strangeau carnea, picioarele ei il prinsera intr-o stransoare, rece si cald… in bratele ei el, in spate era zidul rece, dur, ii stranse mainile deasupra capului, imobilizand-o, nu mai putea sa-si miste mainile, era prizoniera lui, simtea trupul lui greu cum o lovea, cum se misca, cum crestea in ea, mii de furnicaturi ii cuprinsera gatul, sanii cand dintii lui intrara in fragezimea lor, era ca o papusa in mainile lui, acum se razbuna, se putea misca doar cat o lasa el, isi simtea sangele fierband sub buzele lui, simtea ca are febra, ardeau… nervii ei n-o mai ascultau, tremura… se lasa in bratele lui, mangaindu-i parul… o mai saruta o data sa-mi simti buzele arzandu-te!…
Legendă
Merg printre munți privind tot spre zare
Bate un vânt si-o mână-mi îngheață pe spate,
Cerul în hăuri se lasă
Și totul în jur pare mai mare:
Seara-i mai neagră ca niciodată,
Copacii tot alte chipuri își poartă.
Cobor în vale fără vreun rost
Dimprejur mă strigă frații ce-au fost.
Mintea mi-e goală, sufletul plin,
Caut o piatră la care să-nchin.
Fumuri din ceruri mă poartă pe brațe,
Printre copaci, ca ielele hoațe:
Dansează prin scorburi,
s-ascund printre pâlcuri
Tot pleacă ca iarăși s-apară -
Îmi pare că pădurea se scutură toată
Și tot ce doarme se-ntoarce la viață.
Gonit de dihănii prin negura deasă
Îmi mă culc într-o grotă și-mi fac o fereastră:
Deasupra-i vechea stână, lăsată de moși
Căci locu-i din datini lăsat
Pentru nopți lipsite de lună
Când zmeii și zânele dansează-mpreună.
Se spune-i că locul acesta-i legat
Și nu-i bine să-l umbli fără lumină…
Demult aici s-alergat îmbrăcată-n ciobăniță
Vânată de-un fecior de împărat
O tânără domniță.
Ajungând la margine se rugă și vru să se arunce,
Atuncea din nori coborî fulger și-n piatră o ascunse.
Ajuns în urmă, împăratul rămase zănatec în loc,
Și-orbit de furie își smulse sabia din toc
Dintr-o lucire, fierul rece-n miezul cald trosni,
Cu ochii goi se-apleacă și sărută piatra-nroșită.
Cutremurați de sacrificiu, zeii și morții făcut-au roată împrejur
Zidit-au altar, și l-au închis de pașii tulburi,
De ochii și de gura lumii.
E semn de-acum în stele scris -
Când stă cercu-ntr-un loc
Și-asmute vântul colții înadins
Și sfărâmă din adâncuri porțile de foc:
Ies liberi vârcolacii și mănâncă astrul mic
Cad lacrimi reci pe florile de mirt.
Pământul arde așa umed cum e
Și zgomote surde scot din morminte
Zmeii și zânele în hainele cele mai scumpe,
Încărcați cu flori de-argint și de aur;
La gât și pe frunte-și poartă rangul:
Flăcăii cu plete negre și frunți de aramă,
Fetele cu brațele albe și vise pe gene,
Ei se serbează prin cântec și dans,
Râd și se joacă, s-aleargă alene.
Și între ei pășește mai mândru
Un spectru cu portul negru:
Îngenunche la stana de piatră -
Neînțeles cântă și plânge,
Încă o dată sărută piatra pe frunte.
Apoi își rupe pieptaru-aurit
Strigă la nori și-l aruncă în hău.
În locul acela se face gol
brazii sunt rupți, norii sorbiți…
Și zâna apare pe locul rămas
Cu părul ca noaptea învălurit
Căzut peste umerii albi
Mâna și-o-ntinde spre el zâmbind diafan.
El tremură când o atinge,
Îi simte degetele, febra cum îl frige
Și-i duce mâinile la buze…
Se-nalță spre ea și-i pune o mână pe spatele gol,
Ochii ei vii sclipesc în ochii lui reci,
Căldura îi mistuie pieptul,
Miroase totul a ea și-i este destul,
Părul ei îi inundă obrazul,
O sărută bolnav pe grumaz
Se umple de ea pășind spre uitare.
Nu mai contează de-i viu sau mort -
Ceasul oricum nu mai bate…
Doar carne pe carne nu gheață și foc;
Parfum și culoare – pe iarbă picură rouă,
licurici și greieri răsar ici și colo.
Departe pe munte i-un astfel de loc,
Unde viii nu trec, doar morții petrec.
În brațele lui doarme ea fără rochie
Sprijiniți pe o stâncă în zarea cea roșie.
Răsare soare, ei în furtună dispar,
Doar piatra cea mare rămâne:
În nopțile când luna nu vine,
Ea ține un loc de hotar.
Jurnalul unui sinucigas
Am murit un timp…
Cum? Unde?
M-am ascuns in mine, departe de mine, incercand sa uit sau sa evadez.
Cum poti omori pe cineva? Cum te poti sinucide?
Heh… sunt multe feluri de a o face… Alege: pistol sau cutit!
Mai poti sa-ti inchizi mintea undeva, sa-ti lasi gandurile sa fie sterse de uitare, o vreme…
Dar cand o vei lua inapoi vei mai fi la fel? Categoric nu!
De aceea o lasi acolo, sa uiti, sa fie noua, sau…
Si crezi ca asa vei scapa de cosmaruri? Dar daca uiti si micile bucurii o data cu supararile?
Un om moare o data cu gandurile sale, cu indoielile, cu grijile.
Nu lasa grijile sa-ti alunge bucuriile de zi cu zi.
………………………………………………………………………………………………………………………..
Am murit un timp, mi-am pus mintea la pastrare, fara ganduri, fara fantezii… Eram la fel ca si cainele meu. Ce pacat ca nu am un caine, poate ca el ar fi fost mai inteligent decat mine, poate ca el m-ar fi facut mai fericit. Nici macar tigarile astea nu-mi mai fac bine… parca m-ar fuma ele pe mine, simt cum ma sting incet incet… De ce sa iei un drog care stii ca te ucide? Asa suntem noi oamenii, oricat de tari am fi suntem si ramanem hedonisti… alergam dupa placeri.
Aseara cand am iesit de pe scena simteam inca toti ochii aia in ceafa, erau peste tot si se invarteau in jurul meu. Cand am iesit pe strada continuam sa joc, un rol care nu-mi mai place. Ma simteam prins in lesa, poate cainelui meu i-ar fi placut sa ma vada asa. Iar am uitat ca nu am caine… Dar poate ca nu, cainii sunt prieteni mai credinciosi decat oamenii. Am ramas singur, fara cineva in ochii caruia sa ma uit. Maine o sa-mi cumpar un caine…
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
Am rupt hartia, mi-am aruncat gandurile la gunoi, m-am urcat pe scandura si am pornit inainte: apa stralucea albastra in lumina soarelui de dimineata, vantul ridica valuri lenese catre mine… Oare tu ma doresti, de ma chemi asa la tine? Natura doreste tot, doar suntem ai ei. Ea ne arunca din valuri afara si tot ea ne cheama inapoi: cu timpul ce trece glasul se aude tot mai tare, dorinta creste. Sub scandura, orasul albastru cu luminile lui se odihneste in intuneric. Lumea doarme…. Cat de frumos se vede lumea de pe Empire State Building…. Luminile, orasul ca un abis, pare ca nu are sfarsit, ca nu exista strazi si asfalt dedesubt… Am ametit, simt vantul, aud chemarea… lume te iubesc si vreau sa te sarut….
In alte timpuri
I: Cum traiau romanii in perioada interbelica?
R: Aveam crema Nivea, prezervative, preturi ridicate, stropirea strazilor de 2 ori pe sapt vara, discoteci, burse la facultati, uzine si etc adica ce avem acum aveam si atunci iti dai seama ce mult am evoluat nu?:D doar ca acum nu mai avem uzine si nu se mai face curatenie asa de des pe strazi …
I: Ne udau strazile de doua ori pe saptamana vara?… vreau si eu… As spune deja ca suntem mai inapoiati ca atunci.Ce avem astazi?
R: Si avem si noi masini de inghetate ca in Canada si putem naviga pe internet pana in spania sau pana in Japonia, si putem juca wow sau CS, Dar mi-ar place sa cred ca mai avem si leapsa si de’a v’ati ascunselea si baba oarba… din pacate nu stiu unde. In schimb avem leagane din plastic cu lanturi si tobogane din guma si terenuri de fotbal cu mocheta pe jos.
Stim ca il avem pe Google care ne spune cum a fost inventat focul sau unde sa votam. Putem sa mergem la mall sa vedem Avatar 3D, sau putem sa mergem la mall si sa stam la coada doar fiindca s-a deschis. Avem criza economica si someri si deschidem malluri, inchidem uzine si deschidem conturi in banci,mai Avem si masini dar nu avem parcari, avem gropi si avem si gropari, avem televizoare dar nu avem ce vedea la ele. Putem vedea cum a cazut WTC in direct… Mai avem oameni care se ingramadesc la moaste, avem carute si ferrari, avem caini vagabonzi si haine de ls chinezi, avem blugi si strasuri…
Corespondente
Ajunsese acasa, tarziu, ajungea din ce in ce mai tarziu si mai obosit. Se aseza la masa, deschise sticla veche de vin. Privi poza ei si-si aprinse o tigara. Trase in pieptul fumul innecacios, isi aminti ce-i povestea ea: cum o umplea fumul care-i intra in plamani, el simtea doar un nod negru, care-i macina fiinta. Fumul iesea si simtea ca smulge bucati din el.
Privea poza ei pusa inca pe masa. O ridica, o studie, urmari cu degetul fiecare trasatura, fiecare linie. Gandurile lui alergau tot mai repede, absurde, lovindu-se unul de celalalt, fara nicio idee.
Ea era acolo, dupa perdea, il privea, il astepta, poate daca s-ar fi intors ar fi vazut-o… Dar ea nu schita niciun gest, nu putea striga, el n-o putea auzi. Ochii sai erau scaldati in lacrimi care curgeau, se topeau lacrimile pe obrajii ei. De ce atata chin, de ce atatea lupte. Te-am iubit! Voiam doar sa te am… Ridica ochii spre cer cu repros. Durerea il ardea: Am cerut prea mult? SPUNE-MI, am cerut prea mult?
Se ridica, se duse la fereastra, privi ploaia care se strivea de geam. Cerul era negru, opac, fara niciun semn: Oamenii sunt liberi sa-si aleaga calea.
Se intoarse la masa… ea era acolo si plangea… Mergea pe un drum pustiu, intunecat, si tot privea inapoi. Era frig si tremura, plangea… Imprejur nimeni sa-i intinda o mana, nimeni sa o ajute…
Intinse bratele spre ea, dar ea nu-l vedea, ea nu mai era acolo… Te iubesc!… Ecoul gandului se ridica in eter, strabatu liniile si ajunse pana la el. Si atunci de ce… de ce ai plecat?… Dar raspunsul nu parasi mintea lui… Era acolo, poate ca stia, poate ca nu voia sa se resemneze…
O mana… mana lui tragand-o in sus…
![Po - [Explored]](http://static.flickr.com/7225/7260527994_23e4e5f04b_t.jpg "Po - [Explored]")
