Androgyn
“Cum ar fi sa-mi simti buzele pe gat aprinzandu-te?” Tragea in piept cu nesat mirosul de crini proaspeti, iar in minte ii rasunau, ca si cum le-ar fi spus cu vocea lui, cuvintele scrise pe cartea de vizita… ii vedea buzele cum se misca, putea simti furnicaturi pe gat.
…………………………………………………………………………………………………………………………………
Privea cum bautura straluceste in pahar, il roti, lasand lumina sa se joace cu reflectiile lichidului. inchise ochii, bau… In camera era racoare, semiintuneric, simti un fior cum ii strabate fiinta, ca si cum s-ar fi deschis o usa undeva in spate, se intoarse: era doar geamul, nimeni imprejur. Se apropie de geam si trase aer in piept, isi dorea sa simta racoarea ploii, natura care se deschidea sa primeasca binefacerile ploii… Aerul ii inunda pieptul hulpav, umplandu-i toata fiinta si atunci simti, dar era prea tarziu sa se intoarca, se facu negru in fata ochilor, ca si cum un val de matase i se puse pe ochi. Vru sa se elibereze, sa se intoarca, dar ea il prinse bine: Nu, nu, nu! Daca vrei sa scapi trebuie sa-mi promiti ca o sa fii cuminte. Ii simti buzele mangaindu-i urechea, respiratia lunecand insinuant pe gatul lui: Vrei sa-mi simti buzele infierbantandu-te? Il tinea strans, nu-i permitea sa se miste, dadu reflex din cap. Il musca usor de lobul urechii si-l trase spre ea, el vru s-o sarute, s-o stranga in brate, dar ramase orbeste cu mainile in aer: Na, na, na… ce mi-ai promis, continua ea sa se joace. Mergi dupa mine, usor, sa nu te lovesti… Il ajuta sa se aseze pe un scaun, legat la ochi, ii prinse mainile simti ceva rece pe incheieturi, respiratia ei calda, sanii tari, umflati mangaindu-i fata… apoi auzi muzica, incet, vocea ragusita a lui Piaf, si simti lumina ca-i inteapa ochii, o veioza intr-un colt cadea pe silueta ei, o rochie rosie, fara umeri, lipita pe trupul ei, ii scotea in evidenta unduirile trupului, sanii intariti de excitare intepau vizibil materialul rochiei, purta perechea aceea de portjariere rosii cu fundite, iar desuurile, ei bine momentan putea doar sa le ghiceasca , parul negru, ravasit lasa o suvita sa-i cada unindu-se cu alunita ce trona deasupra buzelor ei pline, rosii, iar peste toate ochii, privirea ei plina de dorinta, il sageta, il facea sa se simta constrans, nu mai avea loc pe scaun, simtea nevoia sa se ridice, sa se miste, se vedea prinzand-o de maini, infruptandu-se cu buzele ei, muscandu-i sadic umerii, hranindu-se cu sanii ei plini, mainile lui- carnea ei… dar era acolo legat, fara sa se poata misca. Si ea era in fata lui, dominandu-l, face un pas catre el, ii pune danseaza, isi unduieste soldurile, ii pune mainile pe picioare, deasupra genunchilor si coboara, il priveste in ochi iar varful limbii se iveste usor, umezindu-si buzele. Simtea caldura mainilor ei urcand spre el, se simtea ca un vulcan sub presiune, iar privirea ei care-i rascolea sufletul il atata si mai tare, ma doresti?.. il intrebau, in timp ce incepuse sa se joace cu rochia, pielea ei ramanea din ce in ce mai goala…se incalzise si ea, il simtea atat de aproape de ea, sub mainile ei, o excita propria atingere, lasa mana sa-i alunece incet de pe un san, il stranse usor in palma, apoi aluneca iar in jos, se simtea prin materialul incins, care se ridica usor pe coapse… nici nu stii cat… vino… lasa-ma sa te am, fii a mea in noaptea asta… intinse cealalta mana spre el, il atinse, ii desfacu nasturii de la camasa, lasa degetele ei sa-i agite pielea, se apropia lasciv, suflandu-i peste buric, urcand usor pe cararea dintre nasturii lui, ajunse la buzele lui le gusta, incet, lung, muscandu-i buza de jos, in timp ce el fierbea, limba lui ii cutreiera buzele ei, se lipi de pieptul lui, cu mainile cuprinzandu-i capul, jucandu-se in parul lui. apoi zambi cu subinteles si incepu sa coboare din nou. sarutandu-i pieptul, abdomenul… ii deschise cureaua, uitandu-se in ochii lui, simtea respiratia ei deasupra lui, deja nu mai avea stare: dezleaga-ma o implora din ochi, ea zambi diabolic, si continua dansul ei, dezleaga-ma, se aprinse el, ea rase si continua sa-l tachineze, saruturi, mangaieri, maini, buze… dezleaga-ma! ii comanda… dezleaga-ma! si vei vedea de ce sunt in stare… legaturile cazura, mainile lui erau libere, o prinsera, incepu s-o conduca ghidandu-i ritmul… jucandu-se cu parul ei, ridicandu-l in sus, pe spate, intr-o parte, ii trase capul pe spate, ea era acum in genunchi, in fata lui… acum el era stapanul, si rase, ii zambi lasciv, parca implorandu-l, parca invitandu-l, nu se lasa asteptat… o lipi de perete, ii strivi sanii de pieptul lui, buzele lui se lasara pe gatul ei, simtea cum energia lui intra in ea, simtea cum durerea lasa loc placerii, furnicaturi mainile lui fierbinti ii masau spatele,degetele lui ii strangeau carnea, picioarele ei il prinsera intr-o stransoare, rece si cald… in bratele ei el, in spate era zidul rece, dur, ii stranse mainile deasupra capului, imobilizand-o, nu mai putea sa-si miste mainile, era prizoniera lui, simtea trupul lui greu cum o lovea, cum se misca, cum crestea in ea, mii de furnicaturi ii cuprinsera gatul, sanii cand dintii lui intrara in fragezimea lor, era ca o papusa in mainile lui, acum se razbuna, se putea misca doar cat o lasa el, isi simtea sangele fierband sub buzele lui, simtea ca are febra, ardeau… nervii ei n-o mai ascultau, tremura… se lasa in bratele lui, mangaindu-i parul… o mai saruta o data sa-mi simti buzele arzandu-te!…
Jurnalul unui sinucigas
Am murit un timp…
Cum? Unde?
M-am ascuns in mine, departe de mine, incercand sa uit sau sa evadez.
Cum poti omori pe cineva? Cum te poti sinucide?
Heh… sunt multe feluri de a o face… Alege: pistol sau cutit!
Mai poti sa-ti inchizi mintea undeva, sa-ti lasi gandurile sa fie sterse de uitare, o vreme…
Dar cand o vei lua inapoi vei mai fi la fel? Categoric nu!
De aceea o lasi acolo, sa uiti, sa fie noua, sau…
Si crezi ca asa vei scapa de cosmaruri? Dar daca uiti si micile bucurii o data cu supararile?
Un om moare o data cu gandurile sale, cu indoielile, cu grijile.
Nu lasa grijile sa-ti alunge bucuriile de zi cu zi.
………………………………………………………………………………………………………………………..
Am murit un timp, mi-am pus mintea la pastrare, fara ganduri, fara fantezii… Eram la fel ca si cainele meu. Ce pacat ca nu am un caine, poate ca el ar fi fost mai inteligent decat mine, poate ca el m-ar fi facut mai fericit. Nici macar tigarile astea nu-mi mai fac bine… parca m-ar fuma ele pe mine, simt cum ma sting incet incet… De ce sa iei un drog care stii ca te ucide? Asa suntem noi oamenii, oricat de tari am fi suntem si ramanem hedonisti… alergam dupa placeri.
Aseara cand am iesit de pe scena simteam inca toti ochii aia in ceafa, erau peste tot si se invarteau in jurul meu. Cand am iesit pe strada continuam sa joc, un rol care nu-mi mai place. Ma simteam prins in lesa, poate cainelui meu i-ar fi placut sa ma vada asa. Iar am uitat ca nu am caine… Dar poate ca nu, cainii sunt prieteni mai credinciosi decat oamenii. Am ramas singur, fara cineva in ochii caruia sa ma uit. Maine o sa-mi cumpar un caine…
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
Am rupt hartia, mi-am aruncat gandurile la gunoi, m-am urcat pe scandura si am pornit inainte: apa stralucea albastra in lumina soarelui de dimineata, vantul ridica valuri lenese catre mine… Oare tu ma doresti, de ma chemi asa la tine? Natura doreste tot, doar suntem ai ei. Ea ne arunca din valuri afara si tot ea ne cheama inapoi: cu timpul ce trece glasul se aude tot mai tare, dorinta creste. Sub scandura, orasul albastru cu luminile lui se odihneste in intuneric. Lumea doarme…. Cat de frumos se vede lumea de pe Empire State Building…. Luminile, orasul ca un abis, pare ca nu are sfarsit, ca nu exista strazi si asfalt dedesubt… Am ametit, simt vantul, aud chemarea… lume te iubesc si vreau sa te sarut….
Dependente
Cu fiecare minut devenea tot mai agitat ori de cate ori spunea NU. Peretii camerei pareau incordati, deveneau ovali: parca se strangeau in jurul lui. Nu mai putea sta pe scaun, se plimba agitat prin camera, isi simtea pulsul crescand cu fiecare pas, inima i se sarea peste peretii plamanilor, aerul intra sugrumat in organism, simtea in gura gustul de plumb. Picioarele o luasera razna intr-un dans ciudat: se propteau unul in fata celuilalt haotic, fara o directie anume, membrele se miscau cu atata repeziciune si in toate directiile incat parea ca-si pierduse echilibrul. Sudoarea se scurgea pe frunte, pe ochii mari, albi, fara expresie opriti asupra luminii din fereastra, simtea cum il inteapa contrastul alb-negru, cum albul zapezii de afara ii sparge retina in mii de bucati, cum durerea erupe in intreg corpul sau, se opreste paralizat de spasme si cade pe podea. Rece, parca stomacul i s-a imprastiat pe jos, lipit de coaste, ceasul din perete a luat-o razna: limbile negre se alearga pe ceas formand un vartej rece, care-i strangea pieptul, ii storcea lacrimi… totul se invartea in jurul lui cu viteza, era tras in toate partile, durerea crestea in piept, se simtea ca un vulcan gata sa erupa… parca celulele corpului sau se bateau intre ele vrand sa se sfasie, fiecare sa fuga cu partea ei, muschii ii tremurau, devenise imposibil sa se miste… iar peste ochi ceata. Durerea crestea si-i zdrobea orice rezistenta, pana ii ramanea un singur gand: sa se roage.
Apoi sunetul ….
Sangele reincepuse sa curga prin vene, nu mai era de consistenta ghetii care-i taia tesuturile in interior, pieptul incepuse sa-si recapete volumul si usurinta de a respira…era ud, apa curgea peste el, rece… ramasese gol pe podea cu ochii la alb…
Tata a avut un accident (incarcerata de vicii…)
Bogdan stătea la o masă cu un pahar de whiskey. Luă paharul în mână și-l privi: Lichidul era transparent, lucid, clar in timp ce mintea lui era o nebuloasa, il ridică și-l duse la buze, simi cum intră arzându-l, umplându-i papilele gustative cu un gust tare, spirtos. Lua foc, mintea lui ardea, simti lichidul cum ii aprinde sangele si cum trece prin tot corpul. Închide ochii și îi simte uzi. Simțea cum il arde pieptul, ca si cum bautura i l-ar topi in straturi: plamânii, inima, lăsând sub cutia de oase doar un loc gol, un imens gol care-l rodea. Îl durea, îl durea atât de tare că-i făcea pielea să tremure, era întuneric în jurul lui, nu mai era nimeni, se făcuse doar un frig și se lăsă cu capul pe masă ascultând.
Merci mult, Bogdane…(continuare vicii)
- Te iubesc… mai poți să mă crezi? Își ridică privirea spre el și se uită în ochii lui. Erau lacrimi în ochii ei, atâta durere, atâta suferință, și ai lui erau uscați, îi simțea dureros de uscați. Sufletul lui era gol, gândurile sale erau pierdute undeva în afară, nu se grăbea să le cheme înapoi, doar o privea și continua să o mângâie. Carnea îl ardea. Ar fi vrut să o sărute, să uite totul, să-l închege într-un sărut… unul care să nu se termine, unul care să dureze la nesfârșit, ca un vis, ca într-un vis… continua doar să-i mângâie obrazul, să-i șteargă lacrimile, se aplecă și o sărută pe frunte. Pielea ei ardea, era roșie, buzele lui tremurau, o iubea, iubea pielea aceea fină, iubea gustul ei, iubea parfumul pe care-l răspândea.
- Da, te cred, răspunse, o privi în ochi. Ochii lui o ardeau iar ai ei îl dureau.
- Câte o să-mi mai ierți? Câte o să-mi mai accepți?
- Ce?
- Situația asta… ne iubim de atâta timp și tot timpul ăsta m-ai împărțit cu cineva. Câtă putere ai în tine? Cum poți să accepți atâtea?
- Nu știu… eu sper, eu încă mai sper că putem fi împreună cândva, undeva, că există un loc unde ne vor lăsa să fim doar noi doi, chiar dacă pentru puțin timp, dar vom fi doar noi… și vei fi a mea și asta e tot ce contează. O sărută pe frunte. Apoi ieși din cameră, ea rămase plângând, fără să-i vadă ochii lui, negri, dureros de adânci, roși de lacrimi.
……………………………………………………………………………………………………………………………………….. Read the rest of this entry »
Totul e minciuna (continuare …vicii)
Totuși era bine, moșul părea că vrea s-o lase… acum totul era doar o problemă de timp… de fapt de la început totul a fost o problemă de timp și de distanță, părea că s-au alergat mereu în jurul unei axe și se învârteau și cu cât se învârteau, se apropiau dar de fiecare dată când se apropiau suficient cât să poată fi împreună intervenea ceva ca un uragan ca o reacție, ceva care-i separa, care-i arunca în colțuri pierdute din univers. Acum însă inima lui bătea mai liniștită, avea din nou ceva ce lăsase de mult în urmă, nici el nu mai știa pe unde: avea din nou speranța. Îi venea să alerge ca un copil până la ea s-o ia în brațe, să o sărute, să-i dea vestea cea mare: în curând vor fi liberi, se vor putea iubi așa cum trebuie. Deja nu se mai concentra la ce-i spunea Cezar, nu mai era important, se lăsă purtat de o reverie, privea pe fereastră și era și el acolo lângă ea, se apropie de ea și ea-și trecu brațele după capul lui, își apropie buzele de ale lui și-l sărută, primul sărut liber, apoi își trecu brațele pe după mijlocul ei, o strânse bine și o învârti, făcând-o să plutească pentru câteva secunde în aer, se roteau și la un moment dat căzură pe iarbă:
- Bogdane! Bogdane… ești atent? Cezar îl trezi din reverie dar gândurile nu păreau să-i dea pace. Poate acum ar fi momentul să-i spună lui Cezar despre el și Nadia? Nu, ce ar fi fost de spus: Știi am venit în casa ta, mi-ai dat de mâncare, mi-ai dat o slujbă și eu m-am culcat cu femeia cu care ești tu. De fapt femeia pe care o ții lângă tine îmi aparține mie, fiindcă ne iubim, fiindcă e o pasiune care ne macină pe amândoi și nu ne putem abține să stăm separați… Nu, nu poți face asta te-ar arunca în stradă, ca pe ultimul om și pe ea… pe ea ar bate-o sau cine știe ce i-ar face. Trebuie să am răbdare și totuși nu mă pot abține; bebe, am nevoie de tine.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….. Read the rest of this entry »
continuare vicii…
Coborî, dar sufrageria era încă pustie, se uită la ceas, ora șase, o clipă se întrebă dacă a schimbat ora, sau dacă ceasul lui mergea încă după ora României. Apoi ieși pe terasă să fumeze o țigară. Acolo dădu peste Alex care probabil din aceeași lipsă de somn, o fi din cauza schimbării orei? Stătea pe un șezlong si privea lacul pe malul căreia era situată casa.
- Tu de când fumezi?
- Nu fumez, replică Bogdan, cel puțin nu în mod obișnuit, uneori mai simt nevoia să-mi limpezesc gândurile și-mi place cum se evaporă în fumul de țigară. Sunt multe lucruri în viață care te schimbă.
- Da… ai dreptate. Am ajuns și în Italia, acum ce ai de gând? O s-o cauți pe tipa aia? Ce o să faci când ai s-o găsești?
- Nici măcar nu știu de unde să încep, a trecut atâta timp, nici nu știu în ce parte a Italiei s-a dus, sau cel puțin dacă mai e în Italia.
- Ai de gând să renunți? Gata? Renunți să o mai cauți?
- Nu, nu știu, răspunse Bogdan încurcat. Dar de ce mă întrebi toate astea?
- Doar așa ca chestie… apoi după o scurtă perioadă de tăcere: te-am văzut foarte apropiat de Isabella.
- Poftim? Lui Bogdan îi crescu pulsul. Nu, adică nu e ceea ce crezi tu, suntem doar prieteni, doar amici. E o fată deșteaptă, tatăl tău e norocos că are pe cineva așa special care-l iubește. Unde? Cum a găsit-o?
- Dar nu-l iub… Alex se opri tulburat, răspunsese prea energic, dar apoi se calmă: adică nu știu, nu cred că e dragoste.
- De ce nu? Și atunci de ce mai stă cu el?
- Aaa, păi asta nu prea știu, tata are treburile lui, probabil așa a cunoscut-o și pe Isa. Știu că a întâlnit-o într-o călătorie de-a lui tot prin Italia sau prin Spania, Isa era chelneriță la un restaurant, și mă rog, tata e un capricios, un om ciudat, are gusturi exotice, a plăcut-o mai mult decât credeam și a păstrat-o. Nu știu cât de mult a fost alegerea ei, dar el este foarte convingător atunci când vrea ceva și pe ea o vrea foarte mult, vorbea încet, degajat, privea liniștit suprafața apei și avea totuși aerul unui condamnat la moarte.
- Ce s-a întâmplat mă? De ce ești așa? Vorbești de parcă am fi la o înmormântare. Doar nu o îngroapă, nu?
- Nu, cel puțin nu în sensul propriu… Așa fiindcă o văd și mă văd pe mine într-un fel, tata a fost mereu omul puternic, omul care și-a impus mereu punctul de vedere, care controla mereu totul până la cel mai mic detaliu. Uneori când mă uit la el cum se comportă cu ea, cum o controlează, cum o urmărește peste tot. (Nu o urmărește chiar atât de bine dacă nu ne-a prins până acum, gândi Bogdan)… îmi amintesc de mine și-mi dau seama că a fost mai mult un stăpân, un tiran decât un tată. Mi-amintesc că mă simțeam singur, că mi-era frică de el când greșeam cu ceva, aș fi vrut să am pe cineva cui să mă destăinui, cineva care să mă ajute atunci când greșesc, nu un călău care taie și spânzură. Read the rest of this entry »
Când se trezi a doua zi dimineaţă (continuare vicii…)
Stătea întins pe pat şi o privea: cum dormea cu un braţ sub cap, trasă spre el, îi putea simţi aroma de măr verde care cuprinsese toată camera, simţi brusc impulsul s-o atingă, s-o mângâie pe spate, să-şi treacă un deget de-a lungul coloanei ei, să-i trezească puţin pielea din amorţeală, s-o gâdile, dar nu voi să-i strice somnul. Adora s-o vadă ciufulită, cu părul îngrămădindu-i-se pe faţă, surâse amintindu-şi cum ultima oară când o întâlnise se chinuia să-şi aranjeze bretonul, era atât de roşie la faţă şi tremura, de ruşine, de surpriză, îi plăcea tot timpul să arate perfect, să fie totul în regulă, dar apoi era atât de frumoasă când era ciufulită, avea un zâmbet de plăcere, de împlinire, când se lăsa lângă el şi-l săruta, lăsându-i pe buze gustul ei, gustul acela de tutun aromat cu scorţişoară, ar fi omorât pentru gustul acela… o făcuse deja şi nu regreta, singurul său regret era doar faptul că lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Ea era acum lângă el, dar urma să plece. S-o oprească… ar fi vrut din toată inima. Dar ce-şi dorea până la urmă? O dorea pe ea. Până când? Până azi, până mâine, poate toată viaţa… nu ştia… era fericit? Poate ar fi trebuit să fie, doar era a lui… şi atunci ce-i ţinea inima? Ce-şi dorea cu adevărat? Ar fi vrut să fie doar a lui pentru o perioadă, ar fi vrut să meargă pe stradă şi să ştie lumea: e femeia lui, ar fi vrut să ajungă noaptea acasă şi ea să-l aştepte pe el, să nu mai plece noaptea la altul… Se trezise, şi îşi ridică braţele spre el, cuprinzându-i ceafa cu palmele şi trăgându-l spre el, buzele li se lipiseră. Avea o forţă în ea, putea să-i risipească totul cu un zâmbet, cu un sărut. Era atât de frumoasă când zâmbea, liniile feţei se luminau într-un mod nou, şi se simţea atât de bine ştiind că el putea să-i dăruiască zâmbetul acela. Rămaseră lenevind încă o vreme, aşa, deasupra lui, culcată pe spate, cu mâinile mângâindu-i ceafa, gâtul, iar el plimbându-şi mâna pe corpul ei, strângându-i uşor un sân. La un moment dat, ceasul sună, ea trebui să se ridice, să alerge prin cameră, să se îmbrace, se duse până jos şi se întoarse îmbrăcată cu cămaşa lui, el se apropie de ea şi începu s-o mângâie, îi dezgoli un umăr şi-i cântări un sân, rotindu-şi degetele pe el, privindu-l aşa cum priveşti un măr copt
-Nu mai avem timp, se dădu ea în spate, apoi se întoarse, îi sări în braţe şi îl sărută. Ăsta e de noapte bună, ca să nu spui că sunt rea.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………
Zilele treceau plecarea se apropia, iar lumea devenea din ce în ce mai agitată. Cezar era mai crispat, începuse să dea ordine clare, să ridice vocea, nu mai avea răbdare, cerea concentrare, precizie, pragmatism. Bogdan era şi el tot mai agitat, nu mai putea să facă pe şoferul, nu mai avea timp, involuntar sau nu, Cezar îl împiedica s-o întâlnească prin sarcinile pe care i le dădea, tot mai multe şi de realizat într-un timp cât mai scurt. Sărutările se scurtau şi momentele petrecute împreună se răreau. Ea devenise din ce în ce mai suspicioasă, mai fricoasă, se retrăgea chiar şi când erau singuri, avea o panică intensă, să nu fie prinşi. Cu Alex abia mai vorbea, părea şi el măcinat de ceva. Îl vedea tot timpul nervos şi abătut, nu mai era tipul acela care venise să-l ia din Spania, încrezător, care părea că are toată lumea la picioare. Era tulburat, mereu călcat pe coadă, nu mai avea stare să stea la o bere şi să povestească. Timpul se strâmtase pentru toţi, vremurile se schimbau şi timpul avea să zboare din nou. Părea acum că toţi din casa aceea se certau între ei: Cezar cu Alex, nu se mai înţelegeau, Alex părea că nu mai ascultă ce-i spunea bătrânul, era clar: ceva se schimbase cu el, înainte bătrânul juca un rol foarte important pentru el, părerea lui conta, dar acum părea ca nimic nu mai contează; Cezar începuse să ţipe la Nadia, s-o repeadă, îi reproşa că este plecată prea mult timp în oraş, că nu-i mai pasă de nimic; la rândul ei Nadia părea mereu apăsată de ceva, mereu gânditoare, stresată, tresărea când o atingea, părea absentă când o striga, era clar că o afectează mult, că nu-i era bine acolo. Ar fi vrut s-o scoată şi să fugă cu ea, departe, probabil la celălalt capăt al pământului, să uite de tot şi să se hrănească doar cu dragostea lor, dar asta nu era posibil, nu încă; într-o zi i-a văzut chiar şi pe Alex certându-se cu Nadia, nu a înţeles prea multe, doar gesticula, şi ridica vocea, apoi când l-a auzit apropiindu-se, s-a depărtat, lăsând-o singură, cu lacrimi în ochi, ea vru să-l respingă, dar nu avu destulă putere şi începu să plângă strângându-l în braţe în întuneric.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………
Venise şi ziua plecării, prima zi în Italia, aveau avionul programat după-masa, aşa că aveau să ajungă abia seara, singurul lucru care îl făceau era să se cazeze, Bogdan urma să doarmă la reşedinţa ambasadorului, ca parte a personalului diplomatic. Obosit de pe drum se duse în camera lui aflată la etajul întâi, în aripa opusă camerei noului ambasador. Se întinse în patul mare, cu lenjerie rece, privi tavanul gol până adormi.
Când se trezi a doua zi dimineaţă, simţi în cameră aroma de măr, dar lângă el nu era nimeni, doar o urmă pe pernă, se trezi năuc şi simţi un gol imens în suflet ca şi cum pierduse ceva. Se revoltă pe moment că nu mai era acolo, că n-o văzuse când a intrat, dar înţelesese că asta era situaţia, cel puţin ea era acolo şi-l veghea, iar într-o zi, într-o zi va veni şi vremea lui. Mirosi perna de la ea, apoi o ascunse bine, era o nouă zi, şi una plină.
Isabella (…vicii)
- Isabella? Bogdan repetă întrebarea, acum se ridicase într-un cot şi o privea răbdător, fermecat, stătea acolo, goală în faţa lui, întinsă pe iarbă, părea o statuie de marmură din clasicitatea greacă. Îi apropie mâna de buze şi i-o sărută. Trecuse ceva timp de când nu mai făcuse asta, iar parfumul mâinii ei îi umplu nările. Apoi ochii ei o mai străbătură încă o dată: capul, părul care îşi întindea o şuviţă peste unul din sâni, abdomenul ei, coapsele, picioarele albe, apoi ochii ei se întoarseră înapoi în ai lui şi aşteptă răspunsul ei.
- Aşa cred ei că mă cheamă. Pe Cezar îl cunosc mai demult, dinaintea ta. Acolo la club sunt şi clienţi care vin şi închiriază fete pentru o anumită perioadă, adică pot să plece cu ele ca însoţitoare în vacanţe, în călătorii de afaceri. Cezar m-a vrut pe mine, am fost plecaţi în mai multe locuri vreme de o lună de zile. Am fost în Baleare am dat o fugă şi prin Italia, în fine nu vreau să intru în detalii. Totul a fost ok, e un tip care ştie să se poarte cu femeile, e mult mai bine decât la Sorin. După ce ne-am întors s-a oferit să-mi plătească datoria şi să plec cu el, am refuzat fiindcă e un tip ok dar e cam bătrân, prea bătrân pentru mine, mă simt ca o nepoată cu unchiul ei. Lucrurile s-au schimbat după ce te-am cunoscut pe tine, nu mai suportam să stau acolo, atâtea amintiri şi în plus trebuia să te las undeva în urmă. I-am spus că mă cheamă Isabella fiindcă aşa a vrut Sorin, a spus că e mai bine aşa, nu-i înţeleg toate motivele şi nici nu mă interesează, la început a fost cam ciudat, dar acum mă simt de parcă aşa mă cheamă, de fapt toate actele mele de acum sunt pe numele ăsta. Se trase spre el, iubitule mi-a fost dor de tine. E atât de bine să te strâng iar în braţe.
- Dar cum, de ce nu ai avut răbdare, de ce ai plecat cu el?
- Ce răbdare să am? Ce ai fi putut face? Trebuia să mă uiţi, trebuia să te uit. Apoi a reapărut Cezar cu oferta lui: să plec într-o lume nouă unde să uit ce am fost să devin însoţitoarea lui. Atunci voiam să scap de acolo, părea singura soluţie. Şi totuşi soarta tot ne aduce împreună… îl sărută iar el o strânse în braţe, şi-i răspunse cu pasiune. Ce-aş fi putut face? Ce am făcut deja… L-am ucis pe Sorin, pentru tine, dacă mai aşteptai două zile acum nu eram aici. Acum trebuie să mă întorc, cred că Cezar deja mă caută, nu ar fi deloc bine să ne găsească aşa.
- Da şi eu ar fi mai bine să plec, o să-l sun pe Alex să-i spun că m-am simţit rău, nu e bine să apărem amândoi în acelaşi timp.
Se îmbrăcară, şi ea se întoarse la petrecere în timp ce el părăsi palatul, plecă acasă. Cu capul plin de gânduri, o găsise, dar acum era tot atât de departe de ea ca şi înainte, trebuiau să se vadă pe ascuns, dar măcar o putea strânge în braţe, putea s-o sărute. Când o să vină şi vremea aia când o să fii doar a mea, să nu mai trebuiască să te împart cu nimeni? O să vină, chiar dacă ar trebui să calc pe cadavre, o să fii a mea.
……………………………………………………………………………………………………….. Read the rest of this entry »
![Po - [Explored]](http://static.flickr.com/7225/7260527994_23e4e5f04b_t.jpg "Po - [Explored]")
