In alte timpuri
I: Cum traiau romanii in perioada interbelica?
R: Aveam crema Nivea, prezervative, preturi ridicate, stropirea strazilor de 2 ori pe sapt vara, discoteci, burse la facultati, uzine si etc adica ce avem acum aveam si atunci iti dai seama ce mult am evoluat nu?:D doar ca acum nu mai avem uzine si nu se mai face curatenie asa de des pe strazi …
I: Ne udau strazile de doua ori pe saptamana vara?… vreau si eu… As spune deja ca suntem mai inapoiati ca atunci.Ce avem astazi?
R: Si avem si noi masini de inghetate ca in Canada si putem naviga pe internet pana in spania sau pana in Japonia, si putem juca wow sau CS, Dar mi-ar place sa cred ca mai avem si leapsa si de’a v’ati ascunselea si baba oarba… din pacate nu stiu unde. In schimb avem leagane din plastic cu lanturi si tobogane din guma si terenuri de fotbal cu mocheta pe jos.
Stim ca il avem pe Google care ne spune cum a fost inventat focul sau unde sa votam. Putem sa mergem la mall sa vedem Avatar 3D, sau putem sa mergem la mall si sa stam la coada doar fiindca s-a deschis. Avem criza economica si someri si deschidem malluri, inchidem uzine si deschidem conturi in banci,mai Avem si masini dar nu avem parcari, avem gropi si avem si gropari, avem televizoare dar nu avem ce vedea la ele. Putem vedea cum a cazut WTC in direct… Mai avem oameni care se ingramadesc la moaste, avem carute si ferrari, avem caini vagabonzi si haine de ls chinezi, avem blugi si strasuri…
Noi vrem sa ne unim cu Tara!
Parada militara, carnati, fasole, mitinguri anticomuniste… Trista mostenire pentru un 1 in care nu prea multi mai stiu ce sarbatoresc: Sa mancam, sa bem, sa ne distram… si cam atat!
Se implinesc aproape 100 de ani de la acel moment istoric in care la Alba Iulia s-a hotarat unirea cu Tara. In care Maniu, Vaida-Voevod, Goga, Goldis…. si altii, e aproape un sacrilegiu ca nu-i amintesc pe toti. NU trebuie sa uitam ce s-a intamplat atunci, nu avem acest drept! Nu putem uita o unire scrisa cu sangele, cu pana si cu inima. Multi spun ca nu sunt mandri ca sunt romani, dar ce fac ei ca sa fie mandri? In zile ca acestea ar trebui sa stam si sa ne amintim care au fost idealurile celor care au facut unirea, si cat de departe suntem noi fata de ele. Acele idealuri sunt mostenirea noastra… Noi trebuie sa le ducem mai departe si sa tinem viu romanismul din noi.
1 decembrie! La multi ani!
Poveste
Oricine are o poveste, orice om atunci cand intra in lume intra cu o penita si incepe sa scrie, isi scrie povestea sa si pe a celor din jur. Fiecare ras, fiecare zambet, fiecare mana pe care o intinde, fiecare mana pe care o atinge. Toate fac parte din povestea lui. Fiecare om pe care il intalneste intra in povestea lui asa cum si el intra in povestea celorlalti. Fiecare zambet, fiecare incurajare, fiecare sarut, fiecare gand pe care si-l aminteste cineva despre tine. Modul cum mananci salata, modul cum cureti un mar, modul cum te freci la ochi dimineata cand te trezesti, tonul pe care vorbesti cand esti suparat si nu vrei sa recunosti. Modul in care zambestd cand dai o floare, felul in care bati din palme si sari in sus atunci cand te bucuri, energia cu care canti acel cantec care-ti place, forta cu care te lupti pentru ceea ce vrei, visele pe care le impartasesti cu celalalt, gandurile, nevoile, supararile… Toate sunt o poveste…
Amintiri din copilarie
Doua piese diferite, din doua perioade diferite. Enjoy. Baby, when I think about you
I think about love
Darlin, dont live without you
And your love
If I had those golden dreams
Of my yesterdays
I would wrap you in the heaven
till Im dyin on the way
Feel like makin
Feel like makin love
Feel like makin love to you
Baby, if I think about you
I think about love
Darlin if I live without you
I live without love
If I had the sun and moon
I would give you both night and day
Of satisfyn
Feel like makin
Feel like makinlove
Feel like makin love to you
And if I had those golden dreams
Of my yesterdays
I would wrap you in the heaven
til Im dyin on the way
Feel like makin love
Feel like makin love
(repeat many times)
Feel like makin love to you When I was young you’d see the light was so wonderful
A miracle, Oh, it was beautiful, magical
And all the birds in the tree’s would all sing so happily
So certainly, Oh, playfully, wishingly
Good morning
Yeeehaaaaa!!!!
1, 2, 1, 2, 3, 4
Pump it up
Aaaaaaagh!!
I repeat, no-one may know, it’s gonna no play, yeah
When they trip for the microphone, and please say with the DJ
Someone’s in the place, someone’s on the case
Scooter! Are you ready?
When I was young you’d see the light was so wonderful
A miracle, Oh, it was beautiful, magical
And all the birds in the tree’s would all sing so happily
So certainly, Oh, playfully, wishingly
Yeah!
When I was young you’d see the light was so wonderful
A miracle, Oh, it was beautiful, magical
And all the birds in the tree’s would all sing so happily
So certainly, Oh, playfully, wishingly
Come on!!
Love, peace, and unity
Siberia! The place to be
The K the L the F EFFIOLOGY
Hallalujiah!!
1, 2, 1, 2, 3, Yeah
Rock
Aaaaaaaaagh!!!!
Hear you…
When I was young you’d see the light was so wonderful
A miracle, Oh, it was beautiful, magical
And all the birds in the tree’s would all sing so happily
So certainly, Oh, playfully, wishingly
Stand up!
Once again
Were gettin jiggy
Siberia!!
Yeah!
Goodbye
Aris (Continuare.. vicii)
Se simțea prins într-o lume străină, una extrem de periculoasă, din care pericolul te pândea de după orice colț. Își dorea cu ardoare să se rezolve situația, să scape de acolo.. ar fi vrut să aibă o telecomandă, să poată derula până la proces, până după proces, undeva într-un viitor când o va avea iar în brațe, când toate acestea vor fi doar amintiri îndepărtate. Dar omul trebuie să-și croiască singur destinul, poate să spere, dar nu trebuie să aștepte nimic de la ceilalți. Pentru a-și limpezi gândurile se apucase de sculptură, pe de o parte îl ajuta să se elibereze, să-și găsească o ocupație, să-și verse nervii și frustrările pe un ciot de lemn, iar pe de cealaltă parte îi permitea să gândească la ce avea de făcut, la ce putea, la ce trebuia să facă. Avocatul nu i-a dăruit speranțe prea mari. Deși era asigurat de ambasadă, era totuși un avocat din oficiu, unul care-și arăta limitele, cu toate că încerca binevoitor să-i vină în ajutor. Ceea ce-l îngrijora cel mai tare era întârzierea procesului. De ce nu începe o dată? Se gândea cu groază că or să-l uite acolo. Că nu o să mai înceapă. Pe zi ce trece devine tot mai claustrofobic simțea pereții cum se apropie de el, cum încearcă să-l înghită. Celălalt gând care-l măcina era ea… Lipsa ei mai precis. Îi era dor să o mângâie, să o privească, să se sărute, visa la buzele ei, la vocea ei dar tot ce putea era să se învârtă ca un leu în cușcă, simțea cum totul îl otrăvea, aerul care-i intra în plămâni era gol, lipsit de oxigen, i se părea o minune că încă mai trăiește, unica lui consolare era jurnalul, din care citea mereu. Read the rest of this entry »
Ceas
Acum ar trebui sa scriu despre un ceas… dar de ceva vreme nu mai port ceas, asa ca o sa povestesc despre primul ceas pe care l-am primit de la bunicul meu. Aveam vreo 7 ani, si era un ceas vechi, mare si sclipitor si ca orice copil atras de lucrurile noi, mai ales daca acestea mai si sclipesc sau scot sunete, cum era cazul ceasului. Vazandu-ma curios, bunicul si l-a scos de la mana si mi l-a pus in brate, aveam mainile atat de mici incat incapeau amandoua prin cureaua lui. Bunicul meu mi-a povestit ca il avea inca din armata, pe care o facuse la granita cu Ungaria, in localitatea Salonta, i l-a daruit un prieten, un ungur care avea o pravalie, unde mai lucra bunicul meu. Era un ceas mare, bine intretinut, desi avea vreo 50 de ani.L-am luat, l-am invartit, apoi l-am pus pe masa si-l ascultam cum ticaie. M-am jucat cu el ce m-am jucat si pe urma i l-am dat inapoi, era prea mare ca sa-l port la mana, asa ca l-a pus in vitrina si a spus ca mi-l daruieste mie.
Ceasul e tot acolo, in vitrina… desi imi face cu ochiul m-am gandit ca momentan e bine sa-l mai las acolo, desi istoria ceasurilor e scrisa de oamenii care le poarta si de locurile unde merg, poate o sa-i continui istoria dar nu astazi, nu inca.
Caietul cu coperta albastra (continuare… vicii)
Iese din bucătărie și în drumul spre ieșire zărește ușa care dă spre camera ei, șovăie un moment, apoi intră: simte mirosul atât de familiar, draperiile trase ca de obicei, peste jumătate din pat, patul ei cu lenjerie de satin, cu pernele frumos ordonate, se apropie, atinge ușor, și simte cum lacrimi vor să iasă din matca ochilor, îi închide instinctiv, nu vrea să plângă, de ce ar face-o… dar amintirile îl năpădesc, își amintește cum stătea ea lasciv pe perne, cum îl invita cu priviri fierbinți, cu buzele roșii și pline, cu bratele ei moi și subțiri, cum trupul ei îl aștepta, acum era doar cearceaful, roz, rece, atât de rece. Lumina intra puternic printre draperii, se dusese căldura aceea de primăvară care te îndemna să lenevești în pat alături de persoana iubită, acum era doar o căldură mistuitoare, care îți topea puterile și voința, una care te sufoca, una posesivă, nu îmbietoare; își simțea pieptul tot mai greu, privi în jur: oglinda ei mare așezată deasupra mesei de toaletă, altădată pline de farduri, rujuri și alte mărunțișuri era acum pustie, doar o perie uitată, șifonierul și el gol, era acum atât de mare, părea că-l trăgea înăuntru să-l înghită, poate ar fi preferat asta pentru o clipă: să fie înghițit de abis, de vid, de nimic, să își termine existența, dar oricât și-ar fi dorit nu putea: nimeni nu are dreptul să ia viața, a lui sau pe a altuia, râse gândindu-se la ochii lipsiți de expresie, la gura care gâlgâia de sânge, îl trecu un fior, își aminti cum îi tremuraseră genunchii până acolo, cum i se strânsese stomacul când a pus mâna pe pistol, își spusese că nu o să-l poată folosi niciodată… niciodată să nu spui niciodată, nervii, emoția, ea plecase, asta i-au tăiat tot, apoi vorbele, ocara lui Sorin îl puseseră pe pilot automat: mâna sa a luat singură pistolul, corpul său a făcut singur un salt peste birou, apoi trăgaciul… nu-și amintea să fi apăsat pe trăgaci, creierul său nu-și amintea să fi dat comanda asta și totuși glonțul ieșise, zgomotul amortizat de corpul imens s-a auzit, tremurul cărnii străpunsă de fier, sângele cald și negru ieșise… Am făcut-o, eu l-am ucis; dar oricât de oripilat se așteptase să fie, oricât de revoltător îi era gândul, nu se simțea ca și cum tocmai omorâse un om: Nu era un om, era o bestie, un monstru care trebuia distrus înainte să mai distrugă și alte vieți. Dar oricât de altruist voia să pară gândul acela el știa adevărul: nu în numele dreptății sau al umanității, pentru binele sau pentru salvarea omenirii o făcuse…NU! o făcuse pentru ea, un gest egoist. și se cutremură la întrebarea următoare, dacă ar face-o din nou?: de fiecare dată! Știa că dacă tipul pe care-l căuta, cel care o deținea acum nu ar fi fost dispus să i-o dea, știa că va încerca să o ia cu forța dacă nu se putea altfel. Ce fel de om sunt dacă omor oameni pentru ce consider că-mi aparține? Din nou se dovedește că oamenii sunt animale, cei mai răi, cei mai de temut fiindcă pun în vânătoarea lor toate armele, cele mai rele și mai mârșave. Dori să închidă șifonierul când privirea i se opri pe un raft: mai rămăsese acolo un caiet cu copertă albastră, o agendă, cu scrisul ei: aplecat spre dreapta, mic, dar ordonat, ferm, citi câteva rânduri: De când eram doar o copilă băieții erau fascinați de sânii mei…Pariez că unii chiar se masturbau gândindu-se la forma lor pe care se mula tricoul, la cum i-ar mângâia,sau săruta, decât cum să mi-o tragă în mod normal… citi și-și aminti pentru o clipă sânii ei, nu foarte mari dar rotunzi, cu sfârcurile roz și tari, alunița aceea de pe sân… avusese ocazia să-i studieze, să-i sărute, să-i pipăie încet, ferm, puternic, sălbatic… Astăzi fanteziile multora s-au împlinit, nu pentru ei, nu pentru toți… dacă m-ar vedea cei de acasă… închise caietul: era un jurnal, jurnalul ei poate îl uitase acolo, poate îl lăsase intenționat: era parte din fosta ei viață, avea nevoie să se rupă, să înceapă una nouă, departe de trecut… Să-l ia? Oare ea ar fi vrut ca el să citească jurnalul acela? Decise să-l ia… ca să nu-l găsească alții, la el era în mâini mai sigure. Decisese să nu-l deschidă, deocamdată… să aștepte. Ce? permisiunea ei? Nu, nici nu o să-l citească probabil, numai să-l aibă, o parte din ea. Înainte să iasă mai aruncă o privire, camera era goală, mută, doar parfumul ei încă persistent în aer mai amintea de trecerea ei pe acolo. Oftă, închise ușa și plecă mai departe, ca un condamnat la moarte care-și ia adio de la viață.
Cautare(continuare…vicii)
A doua zi când se trezi soarele îi bătea în ochi, avea capul greu, dar în razele orbitoare distingea un zâmbet, unul atât de drag, de copil, atât de dulce… și un singur gând îi încolți, ca o certitudine, ca un destin ce nu putea fi mutat: O voi găsi… oriunde ar fi… și ea va fi a mea!… Dar cum? De unde să încep? Apoi îi veni în minte soluția salvatoare, cel puțin așa credea el: Colega ei de apartament… ea ar trebui să știe unde este. Înviorat de această evidență se ridică din pat, își făcu un duș, apoi luă hainele din seara trecută, roșii de sânge, le ascunse într-o boccea, urmând să le dea foc mai târziu… Ar trebui s-o fac acum, cu cât mai repede cu atât mai bine. Își spuse în timp ce îndesa legătura sub podea, apoi se răzgândi, o s-o ia cu el și o să o ducă la groapa de gunoi, acolo o să-i dea foc… Se ridică și plecă gândindu-se la ce avea de făcut. Unde să se duc ma întâi? Să scape de hainele murdare, asta ar fi fost logic, dar apoi… dacă nu a plecat încă? De ce nu m-am gândit la asta mai devreme… poate… și viră cu mașina pe drumul spre casa ei. Ajunse acolo plin de speranță, urcă scările și bătu în poartă… tare, repede… Dă Doamne să fie! Să fie ceva… Ușa se deschise, în poartă era colega ei, așa cum sperase, Vera, era încă buimăcită de somn, cu părul negru, lung ușor încurcat, îl privea ciudat, adormită:
- Vera! strigă el plin de speranță: este aici? Spune-mi… este încă aici, sau cum pot să dau de ea?
- Liniștește-te omule, spune-mi ce s-a întâmplat, ce cauți?
- O caut pe Nadia, am fost aseară, mi s-a spus că a plecat… că nu mai muncește acolo, tu ce știi de asta?
- Aaa, Nadia, da, a plecat, a plecat ieri, aseară cu un tip, i-a luat bilete de avion și au plecat.
Bogdan răcni ca un leu rănit, îi venea să spargă ușa, plecase, aseară, ieri după-masă, dacă în loc să stea închis în casă ar fi venit să-i spună, ce avea de gând, că urma s-o elibereze, poate i-ar fi dat banii tipului ăluia și ar fi putut s-o ia, ar fi fost într-un avion pe undeva… poate l-ar fi omorât pe el dacă nu ar fi vrut să i-o dea..
- Dar cum a plecat? De ce? Spune-mi Vera, spune-mi cum s-a întâmplat… simțea cum întrebarea îi crește în piept, și o prinse pe Vera de brațe și o zgâlțăi, sângele îi umplea vinele creierului până la refuz, era ca o pompă uriașa, suprasolicitată… Unde e? Ce face? E bine?
- Stai, măi omule, dă-mi pace să mă trezesc, hai intră în casă, vrei o cafea? Spuse Vera eliberându-se din strânsoarea lui, acum degeaba te mai agiți, nu poți s-o prinzi în cinci minute, întră în casă ca să vorbim pe-ndelete.
El o lăsă să intre în casă și o urmă nervos, știa că are dreptate, acum orice ar face nu putea s-o întoarcă din drum, putea doar s-o caute, dar trebuia să știe de unde să înceapă și doar Vera îi putea da detaliile acelea, trebuia să aibă răbdare. Ajunși în bucătărie, Vera se așeză pe scaun, își aprinse o țigară, trase un fum, lăsând să-i umfle pieptul generos, apoi dând afară o dâră lungă, subțire cenușie, îi făcu și lui semn să se așeze, îl întrebă: Bei o cafea? Bogdan dădu din cap în semn că nu, deja simțea că-i crapă capul, cu o cafea simțea că poate chiar i-ar fi zburat creierii pe pereți. Ea se întoarse la ibric, luă puțină apă și amestecă în ceașcă zahărul și cafeaua cu lapte, văzu pe masă cutia de scorțișoară, cu aroma ei atât de familiară, buzele ei aveau aromă de scorțișoară dimineața, își amintea cum se trezea și-i făcea cafeaua, exact cum îi plăcea ei, cu o lingură de scorțișoară, se trezi uitându-se la ușă, aștepta parcă să intre pe ușă din clipă în clipă, cu mersul ei legănat, ușor, micuț, cu părul răvășit, să-i zâmbească și să-i cadă în brațe, cu mâinile prinse de gâtul său, ca în fiecare dimineață, primul sărut după cafea, aroma aceea de scorțișoară, îi plăcea să-i mângâie buzele cu limba, să culeagă ultimele fire de scorțișoară cu vârful limbii, apoi să i le dea ei să le guste de pe limba lui… Îi plăcea enorm s-o sărute, să facă dragoste cu buzele ei moi și pline… Oftă, trezit din reverie, când Vera îi spuse:
- Așa, amorezule, care-i problema? El privea în continuare insistent ușa, dar aceasta rămânea inertă, nepăsătoare față de speranțele și visele lui
- Ce s-a întâmplat? De ce? bâgui el absent, aproape inconștient. Pe urmă se întoarse spre Vera cu ochi calzi, aprinși, hotărâți: O iubeam, și ea mă iubea, știu asta, Vera. deci, ce s-a întâmplat? Spune-mi? De ce a plecat, cu cine…
- Ți-a lăsat o scrisoare, știa că o s-o cauți… A plecat fiindcă voia ca tu să o uiți.
- O scrisoare? Ce scrisoare? Dă-mi s-o văd, te rog.
Îi întinse un plic alb, sigilat… El îl smulge rapid, rupe plicul despăturește foaia și citește înfrigurat:
Iubitule,Când o să citești scrisoarea asta eu o să fiu plecată, nu mă căuta, am plecat ca tu să poți fi liber, să poți fi fericit. M-am gândit foarte bine înainte să iau această decizie, dar nu există altă cale pentru noi doi, eu sunt ceea ce sunt, nu sunt liberă sunt o sclavă în lumea asta,lume de care tu ești străin. Nu ai idee cât de mult mă doare că trebuie să plec, că n-o să te mai văd, dar trebuie, nu am dreptul să te chinui, să te țin lângă mine. Tu oricum trebuie să te întorci acasă, întoarce-te, găsește-ți pe altcineva, uită-mă, fii fericit. Eu o să fiu bine, nu sunt încă liberă dar sunt cu cineva care o să se poarte frumos cu mine și o să aibă grijă de mine, dacă într-o zi o să se schimbe ceva și o să fiu liberă și o să fiu fericită, ține minte că ție îți datorez asta, tu mi-ai dat aripile, tu mi le-ai pus la loc atunci când ceilalți mi le-au smuls.
Te iubesc, mereu te voi iubi.
![Po - [Explored]](http://static.flickr.com/7225/7260527994_23e4e5f04b_t.jpg "Po - [Explored]")
