Balul
Palatul a fost pregătit cu atenție pentru primirea oaspeților. Salonul cel mic, de la intrare strălucea, în toate culorile; pe lângă candelabrul auriu, împodobit cu cristale fosforescente, se lăsase dispoziție să fie aprinse și sfeșnicele aurite, cu câte trei brațe de pe stâlpii rotunzi, de marmură, care formau un coridor lung până la scări, despărțite în două aripi străjuite de o oglindă uriasă cât peretele.
Jos la ușa din sticlă, încadrată de doi lei masivi din piatră, stătea gazda, primindu-și invitații cu șampanie. Apoi domnii, îmbrăcați în fracul negru, pantalonii negri, pantofii negri din piele lacuita, papionul alb, vesta alba si camasa alba, cu guler papillon din pichet, însoțiți de doamne purtând rochii elegante, lungi, cu trene de mătase, împodobite cu dantele și fundițe și cu mănuși lungi și pălării cu pene, toate în culorile cele mai diverse: alb, roșu carmin, violet, galben pal,verde crud, crem, portocaliu… Dar cele care luau întradevăr ochii privitorilor erau bijuteriile, brățări din aur și argint, inele și cercei prinși cu briliante și pietre, coliere de perle, camee de argint, coliere
Intrând, invitații înaintau printre colonadele de marmură roșie până la scara din capătul salonului, pe unde se ajungea la sala mare de bal. Pereții acesteia aveau lambriu de mahon, iar tavanul era format din casete de lemn, împodobite cu foițe de aur, ferestrele mari cu toc de aur aveau draperii roșii, brodate cu fir, creând o barieră între lumina dinăutru și noaptea de-afară. Aici oaspeții păreau veșnic tineri, veșnic proaspeți. Vechile prietenii şi legături se refăceau pe măsura ce lista de invitați se umplea. Mereu se găsea cineva care să facă o recomandare, să aducă un suflu nou în grup. Un loc aparte îl ocupau ofițerii tineri ce se distingeau de ceilalți tineri prin uniforma de gală și medaliie de pe piept.
În diversele colţuri ale sălii se puteau vedea partidele formate în timp, prieteniile şi rivalităţile. Cine pe cine cunoştea, cine se căuta sau se evita. Începuse valsul vienez şi majoritatea tinerilor profitau de muzică pentru a invita la dans şi a se întreţine cu fetele pe care le curtau. Unii erau mai exuberanţi, alţii mai retraşi, lângă o fereastră, doi bărbaţi vorbeau privind spectacolul de pe margine. Unul dintre ei era zâmbitor, degajat, celălalt privea suspicios împrejur în timp ce-i vorbea şoptit primului.
- Nu acum! N-ai şanse să reuşeşti.
- Dar nu ma cunoaşte, nu stie cine sunt!
Intrusul
Intrase in viata ei brusc, sau poate intrase ea in viata lui. De fapt se ciocnisera pe hol, la un hotel din intamplare. El era intr-o calatorie de vacanta, incerca sa se redescopere, iar ea, ea incerca sa evadeze pentru cateva zile din viata ei, sa uite cine era, sa fie cineva nou, fara obligatii. Era bruneta, nu prea inalta, dar avea un aspect fizic placut, formele generoase, bine conturate, dar in special pe barbati ii atrageau, pe langa sanii mari, buzele ei. Se lovisera unul de celalalt, brusc. Ea se dezechilibra, iar el vadit rusinat o prinse de mana inainte sa cada. Ca sa se scuze ii propuse sa mearga la o cafea. Ea il masura si-l cantari din priviri: era doar cu un cap mai inalt decat ea, dar avea aspect placut, ingrijit, parul tot negru, tenul alb, iar ochii, ochii lui priveau adanc in fiinta ei rascolind-o. Ar fi vrut sa nu accepte, dar se trezi spunandu-si: De ce nu? oricum maine o sa dispar.
La cina: se simteau bine impreuna, tipul avea ceva nou in el, stia s-o asculte si avea un stil de a vorbi care-i placea. La un moment dat se trezi razand, cat timp trecuse de cand nu mai rasese? Dar astazi statea cu un strain, un om pe care abia il cunostea, despre care stia doar din ce-i povestise el si radea din toata inima. A doua seara nu disparu, se vazura din nou. Simtea ceva ciudat, ceva ce nu mai simtise demult, ceva ce nu trebuia sa simta si se temea, dar nu se putea indeparta. Accepta o noua cina.
Femeia din fata lui era misterioasa, avea un zambet fermecator, un fel de a fi serios si cu toate astea ceva din ea ii amintea de o fetita. Ii placea compania ei. Ii placea faptul ca o facea sa rada si ca simtea faptul ca ea este atrasa de el.
O prinse de mana, o saruta, ea tresari usor la inceput, dar nu dadu inapoi, se lasa sarutata, si usor usor ii raspunse la sarut. Simtea cum ameteste, cum buzele rosii, moi pulsau in gura lui, dorinta crestea in el si incepu s-o atinga, s-o mangaie. Ea simtea cum tot corpul ii vibreaza. Fiori ii treceau prin piele, de cand nu mai fusese atinsa in modul acela, barbatul acesta se juca cu toata fiinta ei. Incepu sa tremure.
Fara perdea
Voiam doar sa-ti spun ca mi-a placut mult, mi-a placut mult cum ai intrat pe usa, eu eram la calculator, cu spatele la usa, si nu te-am vazut, dar am auzit usa, si ti-am simtit mirosul, am tresarit, stiam, dar mi-a fost frica: daca esti tu? dar daca nu esti? e posibil? Nu te-am vazut de-atata timp, incat imi pare ca niciodata nu te-am intalnit. Dar pana sa ma intorc erai deja de gatul meu, soldurile tale isi facusera loc pe picioarele mele, si ma sarutai. Era atat de bine, atata caldura emana trupul tau, o aroma proaspata, verde, capul meu se simtea atat de bine cuprins de bratele tale, aproape de sanii tai, respiratia mea ii intarea, ii facea sa tresara. Parul tau se facuse comod pe umerii mei, si in timp ce te priveam, nici acum nu stiu daca mirarea m-a lasat sa-ti arat cat de fericit sunt ca te vad, in timp ce te priveam buzele tale se apropiau flamande de gura mea, ai sorbit-o din prima, mi-ai transmis focul prin buzele tale, si mi-a patruns prin vene in tot corpul, te-am imbratisat, mainile mele coborau si urcau pe spatele tau cambrandu-te… mana ta imi mangaia obrazul, spunandu-mi parca: ce dor mi-a fost de tine, spune-mi ca nu te-ai schimbat, spune-mi ca inca ma mai doresti. Cuvintele erau de prisos: buzele mele vorbeau acum alt limbaj, desenau iubirea pe corpul tau. te-am strans febril in brate. Ma jucam in parul tau, te-am tras spre mine, ti-am lasat capul pe spate, ca-n povestile cu vampiri, hmm… gustul tau, parfumul pielii tale, era atat de apetisant, mi-ar fi placut pentru o clipa sa am colti, sa te gust, sa simt cum sangele tau cald mi se prelinge pe buze, cum viata ta devine o parte din mine, dar nu am, doar te-am muscat cu buzele, si am strans si am tras usor carnea, atingand-o cu limba ca sa-i simt savoarea. N-am mai ajuns in pat, te-ai urcat pe mine, privindu-ma patimas, lasandu-ti parul sa cada peste fata mea, in timp ce mana mea se juca pe corpul tau, ti-a desenat conturul buzelor, intredeschise si tu l-ai gustat cu varful limbii, apoi a coborat incet, urmand linia gatului, a sanilor plini, amintindu-si locul unde a trecut de-atatea ori, a pipait iar, a strans, a mangaiat, locul acela dulce, simteam nevoia sa-mi lipesc buzele de el, dar privirea mea era electrocutata de ochii tai, ma simteam prins in plasa ta fara urma de scapare, iar buzele tale veneau promitand sa ma soarba dintr-o suflare… o suflare lunga, lenta, una care nu mi-as fi dorit sa se termine, am inchis ochii, simteam doar pielea ta cum se imbina cu pielea mea, ti-am prins bazinul si te-am tras spre mine, il simteam cum se misca, vibreaza in ritmul meu, cum cauta armonia cu mine, cum parea sa conduca si totusi cerea sa fie condus, asa ca te-am condus, cu mainile pe solduri, pe coapse, pe umeri, in par, mangaiam,
strangeam, sarutam… scaunul nu era prea comod asa ca am ajuns pe jos, pe covorul moale, te simteam cum vibrezi sub mine, atata viata, atata pasiune, ochii tai straluceau, ma vedeam in ei dupa atata timp, carnea ta era din nou a mea. Si tu tremurai, auzeam cum gemi usor, cum trupul tau striga de placere, m-ai prins, atat de tare, parca nu voiai sa-mi dai drumul, parca voiai sa intru tot in tine si sa raman acolo, sa fiu o parte din tine pe veci… apoi te-ai racorit, aveai privirea pierduta, si un zambet relaxat, trupul tau se odihnea, respiratia ta incepuse sa se calmeze, apoi mi-ai zambit si m-ai sarutat in coltul gurii, ce bine… ce bine ca te-ai intors.
Când se trezi a doua zi dimineaţă (continuare vicii…)
Stătea întins pe pat şi o privea: cum dormea cu un braţ sub cap, trasă spre el, îi putea simţi aroma de măr verde care cuprinsese toată camera, simţi brusc impulsul s-o atingă, s-o mângâie pe spate, să-şi treacă un deget de-a lungul coloanei ei, să-i trezească puţin pielea din amorţeală, s-o gâdile, dar nu voi să-i strice somnul. Adora s-o vadă ciufulită, cu părul îngrămădindu-i-se pe faţă, surâse amintindu-şi cum ultima oară când o întâlnise se chinuia să-şi aranjeze bretonul, era atât de roşie la faţă şi tremura, de ruşine, de surpriză, îi plăcea tot timpul să arate perfect, să fie totul în regulă, dar apoi era atât de frumoasă când era ciufulită, avea un zâmbet de plăcere, de împlinire, când se lăsa lângă el şi-l săruta, lăsându-i pe buze gustul ei, gustul acela de tutun aromat cu scorţişoară, ar fi omorât pentru gustul acela… o făcuse deja şi nu regreta, singurul său regret era doar faptul că lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Ea era acum lângă el, dar urma să plece. S-o oprească… ar fi vrut din toată inima. Dar ce-şi dorea până la urmă? O dorea pe ea. Până când? Până azi, până mâine, poate toată viaţa… nu ştia… era fericit? Poate ar fi trebuit să fie, doar era a lui… şi atunci ce-i ţinea inima? Ce-şi dorea cu adevărat? Ar fi vrut să fie doar a lui pentru o perioadă, ar fi vrut să meargă pe stradă şi să ştie lumea: e femeia lui, ar fi vrut să ajungă noaptea acasă şi ea să-l aştepte pe el, să nu mai plece noaptea la altul… Se trezise, şi îşi ridică braţele spre el, cuprinzându-i ceafa cu palmele şi trăgându-l spre el, buzele li se lipiseră. Avea o forţă în ea, putea să-i risipească totul cu un zâmbet, cu un sărut. Era atât de frumoasă când zâmbea, liniile feţei se luminau într-un mod nou, şi se simţea atât de bine ştiind că el putea să-i dăruiască zâmbetul acela. Rămaseră lenevind încă o vreme, aşa, deasupra lui, culcată pe spate, cu mâinile mângâindu-i ceafa, gâtul, iar el plimbându-şi mâna pe corpul ei, strângându-i uşor un sân. La un moment dat, ceasul sună, ea trebui să se ridice, să alerge prin cameră, să se îmbrace, se duse până jos şi se întoarse îmbrăcată cu cămaşa lui, el se apropie de ea şi începu s-o mângâie, îi dezgoli un umăr şi-i cântări un sân, rotindu-şi degetele pe el, privindu-l aşa cum priveşti un măr copt
-Nu mai avem timp, se dădu ea în spate, apoi se întoarse, îi sări în braţe şi îl sărută. Ăsta e de noapte bună, ca să nu spui că sunt rea.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………
Zilele treceau plecarea se apropia, iar lumea devenea din ce în ce mai agitată. Cezar era mai crispat, începuse să dea ordine clare, să ridice vocea, nu mai avea răbdare, cerea concentrare, precizie, pragmatism. Bogdan era şi el tot mai agitat, nu mai putea să facă pe şoferul, nu mai avea timp, involuntar sau nu, Cezar îl împiedica s-o întâlnească prin sarcinile pe care i le dădea, tot mai multe şi de realizat într-un timp cât mai scurt. Sărutările se scurtau şi momentele petrecute împreună se răreau. Ea devenise din ce în ce mai suspicioasă, mai fricoasă, se retrăgea chiar şi când erau singuri, avea o panică intensă, să nu fie prinşi. Cu Alex abia mai vorbea, părea şi el măcinat de ceva. Îl vedea tot timpul nervos şi abătut, nu mai era tipul acela care venise să-l ia din Spania, încrezător, care părea că are toată lumea la picioare. Era tulburat, mereu călcat pe coadă, nu mai avea stare să stea la o bere şi să povestească. Timpul se strâmtase pentru toţi, vremurile se schimbau şi timpul avea să zboare din nou. Părea acum că toţi din casa aceea se certau între ei: Cezar cu Alex, nu se mai înţelegeau, Alex părea că nu mai ascultă ce-i spunea bătrânul, era clar: ceva se schimbase cu el, înainte bătrânul juca un rol foarte important pentru el, părerea lui conta, dar acum părea ca nimic nu mai contează; Cezar începuse să ţipe la Nadia, s-o repeadă, îi reproşa că este plecată prea mult timp în oraş, că nu-i mai pasă de nimic; la rândul ei Nadia părea mereu apăsată de ceva, mereu gânditoare, stresată, tresărea când o atingea, părea absentă când o striga, era clar că o afectează mult, că nu-i era bine acolo. Ar fi vrut s-o scoată şi să fugă cu ea, departe, probabil la celălalt capăt al pământului, să uite de tot şi să se hrănească doar cu dragostea lor, dar asta nu era posibil, nu încă; într-o zi i-a văzut chiar şi pe Alex certându-se cu Nadia, nu a înţeles prea multe, doar gesticula, şi ridica vocea, apoi când l-a auzit apropiindu-se, s-a depărtat, lăsând-o singură, cu lacrimi în ochi, ea vru să-l respingă, dar nu avu destulă putere şi începu să plângă strângându-l în braţe în întuneric.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………
Venise şi ziua plecării, prima zi în Italia, aveau avionul programat după-masa, aşa că aveau să ajungă abia seara, singurul lucru care îl făceau era să se cazeze, Bogdan urma să doarmă la reşedinţa ambasadorului, ca parte a personalului diplomatic. Obosit de pe drum se duse în camera lui aflată la etajul întâi, în aripa opusă camerei noului ambasador. Se întinse în patul mare, cu lenjerie rece, privi tavanul gol până adormi.
Când se trezi a doua zi dimineaţă, simţi în cameră aroma de măr, dar lângă el nu era nimeni, doar o urmă pe pernă, se trezi năuc şi simţi un gol imens în suflet ca şi cum pierduse ceva. Se revoltă pe moment că nu mai era acolo, că n-o văzuse când a intrat, dar înţelesese că asta era situaţia, cel puţin ea era acolo şi-l veghea, iar într-o zi, într-o zi va veni şi vremea lui. Mirosi perna de la ea, apoi o ascunse bine, era o nouă zi, şi una plină.
Furtuna
Vântul îndoaie sălbatic copacii
Şi norii înlănţuie vârteje pe cer,
Trupurile noastre iubito
În întuneric se pierd.
Doar fulgere răzleţe-şi trec bliţul
Fugar deasupra noastră
Şi parcă ele-ţi descoperă trupul
Şi pielea ta e mai fragedă încă.
La piept te strâng cu putere
În dansul ce ne cuprinde
Parfumul tău e tot ce respir
Şi părul tău palid pe trup mi se întinde.
Buzele mele frământă pielea ta roză
Ce mi se lipeşte pe piept
Şi ochii joaca privind la poză
Şi-n noapte te aştept
Tu dormi liniştită
Visând către mine,
În timp ce norii-s fantome zdrenţuite,
Doar vântul se-ngână cu pomii…
![Po - [Explored]](http://static.flickr.com/7225/7260527994_23e4e5f04b_t.jpg "Po - [Explored]")
