Tata a avut un accident (incarcerata de vicii…)
Bogdan stătea la o masă cu un pahar de whiskey. Luă paharul în mână și-l privi: Lichidul era transparent, lucid, clar in timp ce mintea lui era o nebuloasa, il ridică și-l duse la buze, simi cum intră arzându-l, umplându-i papilele gustative cu un gust tare, spirtos. Lua foc, mintea lui ardea, simti lichidul cum ii aprinde sangele si cum trece prin tot corpul. Închide ochii și îi simte uzi. Simțea cum il arde pieptul, ca si cum bautura i l-ar topi in straturi: plamânii, inima, lăsând sub cutia de oase doar un loc gol, un imens gol care-l rodea. Îl durea, îl durea atât de tare că-i făcea pielea să tremure, era întuneric în jurul lui, nu mai era nimeni, se făcuse doar un frig și se lăsă cu capul pe masă ascultând.
Zidul acela alb (continuare vicii)
Aprilie 2006 Moarte… moarte peste tot, se simte suflul ei, peste tot în fiecare suspin, în fiecare geamăt. Una din fete a murit aseară, lângă noi, fără să putem face nimic. Nici măcar nu ştiam cum arată, doar că o chema Cathy şi avea 17 ani. Mereu dispar fete, mereu apar altele noi. Cele care dispar pot să fie moarte sau poate au cedat, există şi varianta asta: să cedezi, să le accepţi condiţiile, de fapt ăsta e scopul lor, te antrenează, te dresează să faci ceea ce vor ei, ori asta, ori… mori. Au murit multe, ştiu asta, dar nu le-am văzut moarte, preferam să cred că au scăpat. Pe multe le invidiam, îmi doream să scap şi eu, cumva, iar moartea părea până acum cel mai aproape, cel mai prietenos. Dar când au venit s-o ia de dimineaţă… nici nu mai ştiu în ce zi suntem, presupun că este aprilie, dar poate să fi şi mai poate să fie încă martie… când au venit s-o ia de dimineaţă, i-am văzut cum au luat-o ca pe un animal, ca pe o cârpă, au tras-o de păr, târând-o afară, pe lângă celelalte trupuri care se fereau din calea ei.. am simţit că ceva icneşte în mine, ca o revoltă, ca o răscoală. Poate a fost glasul vieţii, poate a fost altceva…M-au dresat: am acceptat să fac ce vor ei, doar să mă lase în pace, să nu mă mai drogheze, să nu mă mai bată, Nu vreau să mai simt cum îmi pierd minţile, cum totul devine ceaţă în jurul meu, cum se schimbă totul: decorul, lumina, mâinile, nu mai vreau să se învârtă camera cu mine şi să mă trezesc iar în întuneric, să mă doară toate. Când am ieşit de-acolo şi mi-am făcut baie… am schimbat apa de trei ori ca să pot respira şi încă mă simţeam murdară, aveam încă în nări toată putoarea aia… iar când m-am uitat în oglindă mi-a venit rău: Doamne, cât slăbisem… Oare cât mai aveam până la moarte? Dar acum era prea târziu pentru întrebarea asta scăpasem, de ce? Şi pentru ce? Ca să ajung unde? Ca să fac ce?
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
I se făcu rău, pieptul îi zvâcnea, avea un nod în gât iar senzaţia de gol din interior nu-l părăsea, fiecare secundă care trecea era otravă, gâtul său se închisese, venele se umflaseră, capul i se înroşise, şi stătea să pleznească. Se zvârcolea de pe o parte pe alta înăbuşindu-se. Plămânii săi refuzau aerul, cerul gurii era uscat, pupilele i se dilataseră, nările îi erau înfundate, iar pieptul începuse să-l doară. Vru să se ridice, dar reuşi doar să cadă cu un bufnet pe duşumea. Colegul său de cameră se trezise şi-l privea intrigat, neştiind dacă să râdă sau să plângă. Era întins pe jos şi ţipa, se chirci de durere, muşchii nu-l mai ascultau, începu să se târască rostogolindu-se, lovindu-se de lucruri, de barele patului, de pereţi. Ajunse la gratii şi începu să se dea cu capul de ele. Atunci colegul lui sări din pat şi încercă să-l oprească, strigă la gardian, apoi încercă să-l imobilizeze, dar Bogdan nu mai raţiona, atinsese pragul nebuniei, mintea i se blocă, simţea doar durere, multă durere, apoi simţi ceva ud şi o durere surdă pe frunte, curgându-i pe faţă, cald, sărat, îi ajunsese pe buze. Era întuneric, deasupra lui se vedeau doar umbre care se agitau, care-l atingeau, zgomote, o lumină îl orbi, apoi o înţepătură şi apoi gata.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………….. Read the rest of this entry »
Vanduta II
10 februarie S-a terminat, totul s-a terminat… viaţa mea s-a terminat, aseară. Prima noapte de muncă… coşmarul… Nu mai sunt eu, de astăzi nu mai sunt eu cea care eram ieri. Mai bine mă omorai tată… de fapt m-ai ucis, m-ai ucis când m-ai lăsat aici. Şi-au bătut joc de mine, iar eu nu am putut face nimic… m-am simţit ca o păpuşă de plastic… M-a dus la un club al lui, un club de noapte cu dansatoare, şi mi-a spus că eu o să servesc la mese, aşa cum mi-a promis, apoi mi-a întins o uniformă. Două zdrenţe: o bustieră care se strângea pe sâni, cu un decolteu adânc acoperindu-mi doar sfârcurile, apoi o fustă tot strâmtă în care abia puteam să mă mişc fără să mi se vadă chiloţii. Ca să completeze ţinuta mi-a mai dat nişte dresuri cu plasă şi nişte pantofi cu toc cui. M-am chinuit să mă obişnuiesc cu el şi înainte să încep mi-a spus: ţine minte, clienţii noştri sunt foarte importanţi, trebuie să se simtă bine, de aceea trebuie să fii amabilă cu ei şi să le vorbeşti frumos şi nu uita să zâmbeşti tot timpul.
În club era semiîntuneric şi mult fum, am început să tuşesc, dar apoi privirea lui Sorin m-a îndreptat spre prima masă, prima comandă, erau mese joase şi mult zgomot, aşa că a trebuit să mă aplec să aud ce zice, tipul picase fix cu nasul între sânii mei, iar în spate eram complet expusă… mă înroşisem toată, iar tipul mă privea încet, fără să se grăbească, cu un aer degajat. Apoi mi-a luat comanda. Aceeaşi scenă la fiecare masă la care mă duceam, simţeam în jurul meu mâini, care mă atingeau unele şters, parcă din greşeală, altele mai hotărâte, ţin minte că am început să fug ca să scap. Un client mi-a prins un sân în mână în timp ce încerca să-mi bage nota acolo. M-am ridicat cât am putut de repede, apoi un altul mi-a băgat mână între picioare şi încerca să-mi dea chiloţii la o parte… am sărit ca arsă şi i-am dat o palmă. Voiam să fug, să plec, să scap de toate acele mâini care se întindeau spre mine, dar una m-a prins de braţ, când m-am întors totul s-a înnegrit şi am simţit cum îmi ţiuie capul, era Sorin care m-a tras după el, m-a dus în faţa tipului să-mi cer scuze, apoi a făcut semn uneia dintre fetele de la bară să se apropie de cel pe care-l pălmuisem. M-a dus la etaj târându-mă ca pe o cârpă, m-am lovit de toate scările şi am simţit şi un gust sărat în gură… Îmi spărsese buza. Când am ajuns m-a lăsat jos, căzusem fără vlagă, apoi s-a întors spre mine şi mi-a spus: Read the rest of this entry »
Oglinda (vicii… continuare)
18 iulie 2007 Oglinda, mă bântuie, stă acolo ca un judecător. Stă acolo pe hol, mare și privește totul. Oriunde te-ai duce ea vede totul. Mă văd în ea și ea mă privește cu reproș: ce am ajuns! Imaginea mea tremura, parcă sta să se spargă; până și ea mă condamnă, nici ea nu suportă să mă mai privesc în ea și cu toate astea nu mă iartă:. Azi-noapte când am venit de la muncă, murdară de spermă, ,oglinda m-a întâmpinat, mi-a arătat ce am devenit. Trupul meu obosit, se târa în fața ei lipsit de vlagă, de sub hainele scurte, vulgare, rupte de toți mojicii, vânătăile, unele negre, altele galbene, sânge, parcă nu dor atât de tare ca atingerile tuturor nespălaților. Părul meu năclăit, mirosind a fum, zâmbetul meu… cum a îmbătrânit, cum s-a șters, nu mai sunt fetița care a venit aici încrezătoare. Nici ochii mei nu mai au aceeași strălucire. S-au adunat atât de multe, atâta ură, atâtea vise spulberate, adunate în doi ani.
S-au întâmplat multe de atunci, multe lucruri dureroase, dar niciunul nu doare ca el… El m-a mințit, am avut încredere în el, mi-a spus că o să fie mai bine, că o să câștig bani, să-i ajut pe ai mei, să-mi fac o viață mai bună… Și el… M-a vândut atât de josnic…. L-am iubit, era ca soarele pentru mine, dar a fost doar un laș, m-a vândut imediat. Când l-am văzut i-am sărit în brațe, l-am sărutat, iar el, m-a dat pe mâna lor… Îmi amintesc și acum zâmbetul lui fals, sărutul, mi-e rușine, mi-e scârbă când îmi amintesc. Aș vrea să șterg de pe trupul meu urma atingerii lui… a lui, a tuturora… AH DOAMNE, Doamne! La început l-am învinuit pe Dumnezeu, dar în lumea asta mizeră nu e vina lui, pur și simplu nu există Dumnezeu, nu există iubire, sau bine, există doar ură. Am plâns și-am stat de atâtea ori să mă întreb: de ce sunt unii oameni care răsplătesc binele cu răul?…
Lumina se stinse. Închise jurnalul, închise ochii, dar imaginea ei îl bântuia, ea era undeva, nu se știe unde și suferea, îi simțea fizic suferința, aproape că îl durea durerea ei. Privea tavanul negru fără să-l vadă, îi putea doar ghici prezența, fiindcă știa că este acolo, ca o piatră de moară, ca o criptă peste sufletul lui. Se ridică de pe pat, se apropie de gratii, își simțea gâtul arzând, ar fi vrut o țigară, nu ca s-o fumeze, doar ca s-o aibă, sau poate… avea nevoie de gustul acela infect, voia să-i inunde plămânii, să simtă fumul cum urcă și coboară… Moșul din patul celălalt își ciuli urechile, îi studia atent fiecare mișcare… el privea în gol printre gratii, vedea fumul cum ieșea din nările ei, cum se rdica peste formele ei pline, lipite de el… nu mai era în celulă, erau înapoi, amândoi, în apartamentul ei, întinși pe pat, goi, el pe spate, iar ea lipită de el, cu sânii pe pieptul lui, cu coapsele lipite de șoldul lui, cu un picior pe penisul lui, avea o mână în părul ei, moale, lung, și i-l ciufulea, cât îi plăcea să-i încurce părul, o privea în ochi, era atât de bine când ea se cuibărea la pieptul ei, când îl privea în felul ăla, se simțea stăpânul lumii. Cu cealaltă mână ținea o țigară și-i dădea să fumeze, uneori o tachina cu țigara, retrăgând-o înainte ca ea să apuce să tragă vreun fum. Îi plăcea s-o enerveze, iar ea îi răspundea gâdilându-l cu mâna liberă pe piept… îi plăcea să-i vadă plămânii umflându-se de la fum, cum închidea ochii când îl trăgea, cum ieșea în rotocoale și se pierdea în aer. Apoi privirea ei drăgăstoasă, sărutul, mișcarea ca un val, un dute-vino: flux și reflux…
![Po - [Explored]](http://static.flickr.com/7225/7260527994_23e4e5f04b_t.jpg "Po - [Explored]")
