Bucureștiul, la fel de aglomerat și plin de praf cum îl lăsase, mașinile se târau una după alta pe asfaltul topit de căldură. Era acasă, se simțea întors acasă și totuși străin de locul ăla. Lipsise atâta timp încât îi părea că fusese în altă lume. Era august, un august uscat, și leneș, o atmosferă prăfuită, apăsătoare. Abia aștepta să se ducă acasă să-și facă un duș. Iar diseară urma să se ducă la recepția diplomaților să-l întâlnească pe tatăl lui Alex. Urma să vorbească cu el și apoi să plece în Italia și de acolo va începe s-o caute. Oare câte se întâmplaseră cu ea în cele trei luni cât fusese închis? Unde se afla? Ei, bine va trebui să o găsească pentru a afla toate astea. Read the rest of this entry »
Permalink
Un comentariu
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
- De ce mereu când te întreb ceva şi nu-ţi convine, schimbi subiectul într-un mod atât de plăcut, atât de subtil… O privea cum stătea goală, întinsă pe pat, cum îşi fuma ţigara cu ochii în tavan, era fascinat de sânii ei care se mişcau în timpul respiraţiei, plini, rotunzi, cu sfârcurile încă tari, cu pielea zbârlită, încă excitată probabil sau doar stârnită de răcoarea din cameră. Auzindu-l se întoarce spre el supărată şi-l ceartă:
- De ce nu vrei să încetezi? Chiar îţi place să mă chinui? Sau poate îţi place să ştii ce fac, cum fac când sunt cu alţii. Chiar vrei să ştii asta? Ţi-ar place? Ţi-ar face bine? simţi un gol în stomac, cum carnea i se presează în piept şi aerul refuză să mai intre, cum inima îi crapă…
- (Oare aşa se simte şi ea? Sau poate chiar mai rău… ea e acolo… fizic, în fiecare seară, de fiecare dată, seara aia… a fost ciudată, sentimente amestecate, nedefinite, a fost ca un vis… ca şi cum s-ar fi întâmplat o dată demult… oare ce-a simţit ea atunci, când nu mă cunoştea, când eram doar un client…) Dar eu nu am întrebat ce faci tu în fiecare noapte, fiindcă ştiu,scăzu glasul, apoi reveni cu o energie surdă: ştiu prin ce treci, sau cel puţin ştiu ce faci… o luă în braţe şi o sărută pe frunte… Şi mă doare… mă doare fizic, de asta vreau să plecăm, să scapi de calvarul ăsta zilnic. Să evadăm undeva, unde să nu ne ştie nimeni, unde să fim doar noi, undeva la malul mării, sau pe un vârf de munte, să avem o familie, de ce nu şi copii. Read the rest of this entry »
Permalink
2 comentarii
Celula era cenușie, destul de largă cu paturi suprapuse lipite de pereți, suprapopulată. Plină cu diverși indivizi care așteptau să fie transferați: unii tatuați, alții cu cercei, cu inele, mai mulți erau chei cu tatuaje pe brațe, unul avea zvastica desenată pe ceafă, altul un chip de femeie pe braț, altul numele copiilor, era și unul lățos într-un colț cu un inel în sprânceană care stătea într-un colț și se împungea cu un altul, mai erau și câtiva vagabonzi beți care așteptau să fie lăsați să plece. Astfel că înăuntru era o duhoare amestecată, de alcool stătut, jeg și transpirație, iar căldura de afară se propaga și înăuntru. Unul se lăsă pe un pat și vomită, astfel că la atmosfera încărcată se adaugă și mirosul greu al resturilor semidigerate. Câțiva vecini aflați în apropiere îl luară lapumni și la șuturi, astfel încât individul scuipă sânge de data asta, incnind surd. Cei câțiva gardieni din afară intrară înăuntru cu bastoanele ca să-i calmeze pe cei înfierbântați, au fost apoi strânși în două șiruri, lângă cei doi pereți opuși care încadrau ușa. Bogdan se afla în rândul din dreapta, iar primul rând care ieși era cel din stânga. În fața lui se afla părosul, iar în spatele lui un chel cu tatuaj pe mâna stângă, cu cioc și mustață și urma unei lame de cuțit îi mânca din obrazul stâng. Avea o privire urâtă și mirosindu-l pe Bogdan îi șopti în spaniolă: Avem carne nouă, ce o să ne mai distrăm noi la noapte și-l săgetă când îl atinse pe fesă. Vru să se întoarcă să riposteze dar imediat îl arse o durere ascuțită în ceafă și îl văzu pe gardianul care-l privea dur: stai în rând, nimeni nu are voie să se întoarcă, așteptați-vă rândul! Ar fi vrut să-l înjure pe gardian dar durerea era atât de ascuțită încât își simți capul crăpat, iar privirea gardianului îl convinse definitiv să tacă. Avea să-și rezolve problemele mai târziu. La urma urmei sunt acuzat de crimă iar situația nu e prea roză, o sa fac tot ce pot să mă apăr și să supraviețuiesc.
Read the rest of this entry »
Permalink
Scrie un comentariu
Ăsta e ultimul, își spuse, după asta trebuie să se întâmple ceva, Doamne, nu mai rezist așa… Stătea în bancă și privea foaia cu subiecte… iar literele se transformau, mai mari mai mici, se încolăceau și se roteau, ca o roată de carnaval, scria dar gândurile îi fugeau aiurea: Luni am avionul… nu mă urc în el fără ea… chiar dacă ar fi să aprind tot Villanuevo ca să fac asta.
După examen se întâlni cu prietenul lui: Este gata? – Da, e timpul… și-i întinse un pachet…
În sfârșit diseară, diseară o să se termine coșmarul ăsta… stătea întins în patul său, în camera pe care o închiriaseră când ajunseseră aici…nici azi nu se vedeau, ea avusese nuș-ce treabă…. se dusese la coafor parcă… dar nu-i păsa… de mâine nimic nu-i va mai despărți… zâmbi la gândul acesta, apoi se ridică din pat se apropie de masă și cântări încă o dată pachetul… îl pipăi și-i studie forma… știa ce era acolo… dar tot era nerăbdător… în ultimele luni niciodată nu-și dorise să vină noaptea cu atâta ardoare, dimpotrivă ajunsese s-o urască… noaptea era cea care-i răpea iubita și o arunca în brațele altora dar azi, azi avea să fie diferit, în sfârșit noaptea o să-ș ia revanșa și o să i-o aducă înapoi… Se uită la ceas… era ora patru… mai dădu o dată ocol camerei, se simțea închis, îi era teamă să plece afară: dacă ușa s-ar fi blocat și ar fi rămas pe din afară fără pachet, sau dacă l-ar fi pierdut… nu avea decât să stea în casă și să aștepte: deschise laptopul să se uite la un film dar imaginile se pierdeau fără ca el să priceapă ceva; după un timp stinse filmul și se duse la duș să-și limpezească gândurile… apa curgea și era atât de binefăcătoare: îl răcorea și-i liniștea mintea… abia sub zgomotul apei reuși să nu se mai gândească, doar lăsa apa să-i invadeze pielea și închise ochii…
La ora opt se pregătea de plecare, mai avea încă vreo 2 ore de așteptat, dar nu mai avea stare, deja trecuse prea mult timp… După ce se îmbrăcă, luă pachetul și-l desfăcu în sfârșit. Găsi acolo banii… banii cu care trebuia să-l prindă, un microfon pe care trebuia să-l poarte ca să-l înregistreze, să aducă probe și un pistol… M-am gândit că s-ar putea să ai nevoie, Alex se gândea la toate, să nu-l folosești decât dacă trebuie… doar dacă trebuie. Se echipă încet, atât de încet încât îi tremurau toate încheieturile… dar se silea să întârzie procesul ca să tragă de timp… Apoi chemă un taxi și se așeză în fotoliu să-l aștepte… ținea arma în mână privind-o fix… metalul strălucea rece… nepăsător… îl trecea dintr-o mână în alta: să nu-l folosești decât dacă e necesar. În cele din urmă ajunse și taxiul… se urcă și porni spre club…
Înăuntru aceeași atmosferă pe care o știa, aceiași indivizi obosiți, ratați pe care îi ura… niște macho fără vocație care erau în stare să seducă numai femeile pe care le plăteau… se stăpâni cu greu să nu-i împuște pe toți, dar nu ăsta era scopul lui… poate că într-o zi chiar avea să-i dea foc așa cum visase, dar ziua aceea nu venise încă, trebuia să-și resolve treaba. Ceru un whiskey și contemplă spectacolul de pe scenă… Clubul avea două nivele: jos era club de noapte, unde erau dansatoare care-i întrețineau pe bărbați, iar sus… ei bine sus erau niște camera unde fetele își așteptau clienți. Jos la intrare exista un catalog unde fiecare își alegea fata dorită, iar apoi era condus la camera respectivei. Pe scena de jos a clubului se perindau fete care dansau ș aprindeau mințile bărbaților și le desfăceau buzunarele. El stătea într-un colț și privea sumbru acel spectacol, care oricât de incitant ar fi fost altădată îi părea acum derizoriu. Recapitula în minte ce avea de făcut… apoi la timpul potrivit îl întrebă pe barman de patron. și-i arătă acestuia un bilet, așa cum fusese învățat.
- Ești nou? întrebă barmanul
- Sunt cel mai bun… răspunse el sec, cu ton neutru, era absent.
Îl urmă pe barman, urcară sus la etaj și trecură printre camera, se încordă, încercând să ghicească, să-și amintească unde era ea. Dar dacă i-aș da banii pe bune și aș pleca cu fata? Să ne pierdem să nu ne mai găsească nimeni… Ajunseseră la anticameră iar barmanul intră în timp ce-i făcu semn să se așeze, îl ascultă; rămas singur pentru o clpă numără banii: 40.000 suficient cât să plătească datoria și să plece. În interior auzi niște sunete, ca și cum ar fi mugete, apoi un țipăt de groază. Sări de pe scaun neliniștit, apoi din interior ieși o femeie cu hainele sfâșiate, murdară și plină de sânge. Îl privi cu ochii triști, goi, se cutremură de atâta ură câtă simțise în ochii ei; ură și rușine, că apărea așa în fața unui străin, era ca un animal încolțit, își aminti spusele ei: sunt un nimeni… El era cel care-i făcuse asta, tipul care îl aștepta în spatele ușii… el îi distrusese femeia… o lovise, acum își aducea aminte clar urmele de vânătăi pe care ea încerca să le ascundă, acum înțelegea toate lacrimile, toate gândurile ei negre. O lovise, o înjurase, își bătuse joc de ea în nenumărate rânduri, iar acum el trebuia să-i dea bani, să-l plătească pe el ca s-o scape pe ea…
- Intră! barmanul îi făcu loc și se duse la locul lui.
Permalink
Un comentariu
![Po - [Explored]](http://static.flickr.com/7225/7260527994_23e4e5f04b_t.jpg "Po - [Explored]")
