Dioscoride’s Blog

Reportofonul (continuare… vicii)

martie 6, 2009 at 8:23 pm (nebunie, povesti, vicii) (arestat, avocat, dovezi, foc, haine, masina drum, padure, politie, reportofon, sange)

Se închise în mașină, puse jurnalul în buzunar, apoi dădu drumul la muzică: I follow the Moscva… și conduse mai departe, aruncă o privire spre bocceluța de sub scaunul din dreapta, era încă acolo, acum era momentul să scape de ea, să îndepărteze urmele. Mai avea trei zile și pe urmă Spania avea să fie departe, se întorcea acasă, un acasă care îi părea mai depărtat, mai întunecat și mai străin ca niciodată, totuși nu la fel de străin ca bătrâna, și nepăsătoarea Spanie. Locul meu nu e aici, nu e nici acolo… locul meu e lângă tine. Oftă privind drumul nepăsător, din ce în ce mai pustiu… e vacanță oamenii pleacă la mare. Let your balalaika sing what my guitar wants to say… Se apropia de câmp, deja de câțiva metri nu mai era nicio casă și nici nu se întrevedea vreuna în față, aici părea un loc potrivit, merse mai departe de drum, să nu vină oameni, nu poți face un foc în mijlocul drumului, se retrase spre o pădurice, alese un loc curat, îl izolă ca focul să nu se exindă, apoi făcu hainele ghem și le dădu foc. Privea cum focul le îmbrățișa cu flacăra lui și le mistuia cu un fum negru, începuse să miroasă, dar locul părea pustiu așa că teoretic nu avea de ce să-și facă griji, doar dacă cineva ar fi văzut fumul, dar hainele ardeau bine, repede, în curând nu mai rămăsese din ele decât niște bucăți de material negru, topit și urât mirositor, îl lăsă să se scurgă topit peste pământ, apoi turnă apă să stingă focul, și curăță locul ca să nu se cunoască ce a fost acolo, rămăsese doar un praf albastru spre negru, de la cenușă.

Ajuns acasă găsește gălăgie, Alex era acolo dar nu era singur, lângă el stătea șeful poliției locale care-i înmânează un mandat de arestare, îl privește fără nicio urmă de mirare, era doar plictisit, obosit, deja o pierduse, un timp petrecut la răcoare era tot ce-i mai lipsea… închis între patru pereți cu destul timp să se gândească… la ea, fără să poată face nimic. Îl privi pe Alex întrebător: ce s-a întâmplat? Dar acesta îi făcu semn să tacă și să facă ce i se spune, o să vină și el să-l ajute. Se lăsă așadar să-i pună cătușele la mâini și-i urmă spre mașină. Rămase tăcut privind pe geam; în spatele său era mașina lui Alex, pe care o împrumuta când avea treabă în oraș. Se gândi că făcuse bine că arsese hainele înainte să ajungă acasă, spera să nu fi pătat mașina, sau prin casă cu sânge, dar nu-și amintea să fi făcut asta. Când ajunsese ud și murdar în seara precedentă dezbrăcase în baie, apoi aruncase hainele în cadă și lăsase dușul să curgă peste el, așa că singurele urme probabile de sânge au fost spălate. Și de ce veniseră după el? Cu ce probe, pe ce pistă?

- Reportofonul, vocea ta era pe casetă, îi răspunse Alex la întrebare. Se aflau într-o cameră îngustă, gri, cu o masă și două scaune, el stătea aplecat deasupra mesei în timp ce Alex se plimba prin cameră explicându-i situația: polițiștii au intrat în cameră, i-au imobilizat pe toți cei din clădire, s-au tras și câteva focuri de armă, unii au încercat să opună rezistență. Mi-au spus că au intrat în birou și l-au găsit zăcând pe scaun, cu biroul răsturnat, avea un glonț în stomac. La percheziția camerei au găsit reportofonul, dar nu și arma crimei. Pistolul, ce-ai făcut cu pistolul?

- E în lac, nu cred să-l caute acolo, e undeva  aproape de Valdemorillo, nu cred să-l caute acolo. Așa și caseta aia e proba pe care o au ei?

- Da și mai sunt și faptele: tu ai fost ultima persoană care a intrat acolo, care l-a văzut viu, apoi nu ai mai ieșit, iar culmea, nici nu ai ieșit înapoi pe ușă.
- M-ar fi linșat, îți dai seama…
- Deci tu ai făcut-o…
- Mi-am ieșit din minți, ai auzit ce a zis? Despre ea?
- Da, am ascultat și eu înregistrarea, cu avocatul tău. Dânsul o să te ajute, o să facă tot posibilul să-ți reducă pedeapsa.
- Să-mi reducă pedeapsa? Dar ai spus că poți să mă scapi…
- Bogdane, ce ai făcut tu a fost o prostie și ai fost imprudent, nici măcar nu ai fost în stare să-ți acoperi bine urmele…
- Le-am lăsat înregistrarea, așa cum mi-ai spus…
- Nici măcar nu era bună, a fost în română în primul rând, iar apoi nu ai scos de la el esențialul…
- Pentru mine am scos ce era esențial.
- Da, dar poliției nu i-a fost de mare ajutor, poate doar cât să găsească un suspect. Norocul tău că nu era spaniol, o să scapi mai ușor… doar vreo zece ani.
- Zece ani? Ești nebun? Cum adică ZECE ANI? Trebuie… trebuie s-o găsesc, nu am timp de pierdut.
- Dar o să ai, procesul are loc abia luna viitoare, până atunci, nu am ce să-ți fac.
- Nu poți să vorbești cu cineva? Cu oricine?

- Hmm… o să încerc, dar cazul e foarte mediatizat, toți ochii sunt țintiți asupra ta, prietene, nu știu cum o să ieși din asta… Dânsul este avocatul tău, indică spre al treilea bărbat din încăpere, care ocupa scaunul din fața lui Bogdan, un bărbat înalt, slab, cu chelie și cu cioccare ascultase tăcut. E spaniol, m-am gândit că e mai bine să fie unul de-al lor. E de încredere, mi l-au indicat de la ambasadă. Se pare că tata îl cunoaște bine pe ambasadorul de aici, poate și asta o să fie în folosul tău. Să sperăm că o să fie bine. O să mai vin să te văd. Ai mare grija, nu sunt prea prietenoși cu străinii, mai ales cu românii.

Permalink Un comentariu