Aris (Continuare.. vicii)
Se simțea prins într-o lume străină, una extrem de periculoasă, din care pericolul te pândea de după orice colț. Își dorea cu ardoare să se rezolve situația, să scape de acolo.. ar fi vrut să aibă o telecomandă, să poată derula până la proces, până după proces, undeva într-un viitor când o va avea iar în brațe, când toate acestea vor fi doar amintiri îndepărtate. Dar omul trebuie să-și croiască singur destinul, poate să spere, dar nu trebuie să aștepte nimic de la ceilalți. Pentru a-și limpezi gândurile se apucase de sculptură, pe de o parte îl ajuta să se elibereze, să-și găsească o ocupație, să-și verse nervii și frustrările pe un ciot de lemn, iar pe de cealaltă parte îi permitea să gândească la ce avea de făcut, la ce putea, la ce trebuia să facă. Avocatul nu i-a dăruit speranțe prea mari. Deși era asigurat de ambasadă, era totuși un avocat din oficiu, unul care-și arăta limitele, cu toate că încerca binevoitor să-i vină în ajutor. Ceea ce-l îngrijora cel mai tare era întârzierea procesului. De ce nu începe o dată? Se gândea cu groază că or să-l uite acolo. Că nu o să mai înceapă. Pe zi ce trece devine tot mai claustrofobic simțea pereții cum se apropie de el, cum încearcă să-l înghită. Celălalt gând care-l măcina era ea… Lipsa ei mai precis. Îi era dor să o mângâie, să o privească, să se sărute, visa la buzele ei, la vocea ei dar tot ce putea era să se învârtă ca un leu în cușcă, simțea cum totul îl otrăvea, aerul care-i intra în plămâni era gol, lipsit de oxigen, i se părea o minune că încă mai trăiește, unica lui consolare era jurnalul, din care citea mereu. Read the rest of this entry »
Poveste
Iar acum, Chrisa a avut grija si mi-a dat vreo 2 lepse. Prima este deja celebra poveste de groaza/suspans, pornind de la cuvintele: spirite , fantastic , tacere , noapte , suspin , lumanari, voci , mana moarta , ochi rosii , inima , licantropie. Si acum sa vedem ce-o iesi.
Intunericul se lasase devreme in acea seara. Era o noapte clara de vara, cu cer senin, luminat de stele. In jurul catunului se intindea campul, se zareau dealurile impadurite, care il ascundeau de restul civilizatiei. Singura legatura cu restul lumii o reprezenta autostrada cu doua benzi pe care treceau. Rareori trecea cineva din afara prin bariera naturala formata din copaci. De fapt nimeni nu mai cutreiera padurea nici dintre localnici, padurarul, acum un batranel venerabil statea toata ziua la carciuma, lasand grija padurii pe seama fiarelor salbatice. Padurea ajunsese atat de salbatica incat copacii crescusera neingrijit si acoperisera cararile, astfel incat padurea ajunsese un labirint daca intrai acolo era imposibil sa mai recunosti ceva.
Read the rest of this entry »
![Po - [Explored]](http://static.flickr.com/7225/7260527994_23e4e5f04b_t.jpg "Po - [Explored]")
