Balul
Palatul a fost pregătit cu atenție pentru primirea oaspeților. Salonul cel mic, de la intrare strălucea, în toate culorile; pe lângă candelabrul auriu, împodobit cu cristale fosforescente, se lăsase dispoziție să fie aprinse și sfeșnicele aurite, cu câte trei brațe de pe stâlpii rotunzi, de marmură, care formau un coridor lung până la scări, despărțite în două aripi străjuite de o oglindă uriasă cât peretele.
Jos la ușa din sticlă, încadrată de doi lei masivi din piatră, stătea gazda, primindu-și invitații cu șampanie. Apoi domnii, îmbrăcați în fracul negru, pantalonii negri, pantofii negri din piele lacuita, papionul alb, vesta alba si camasa alba, cu guler papillon din pichet, însoțiți de doamne purtând rochii elegante, lungi, cu trene de mătase, împodobite cu dantele și fundițe și cu mănuși lungi și pălării cu pene, toate în culorile cele mai diverse: alb, roșu carmin, violet, galben pal,verde crud, crem, portocaliu… Dar cele care luau întradevăr ochii privitorilor erau bijuteriile, brățări din aur și argint, inele și cercei prinși cu briliante și pietre, coliere de perle, camee de argint, coliere
Intrând, invitații înaintau printre colonadele de marmură roșie până la scara din capătul salonului, pe unde se ajungea la sala mare de bal. Pereții acesteia aveau lambriu de mahon, iar tavanul era format din casete de lemn, împodobite cu foițe de aur, ferestrele mari cu toc de aur aveau draperii roșii, brodate cu fir, creând o barieră între lumina dinăutru și noaptea de-afară. Aici oaspeții păreau veșnic tineri, veșnic proaspeți. Vechile prietenii şi legături se refăceau pe măsura ce lista de invitați se umplea. Mereu se găsea cineva care să facă o recomandare, să aducă un suflu nou în grup. Un loc aparte îl ocupau ofițerii tineri ce se distingeau de ceilalți tineri prin uniforma de gală și medaliie de pe piept.
În diversele colţuri ale sălii se puteau vedea partidele formate în timp, prieteniile şi rivalităţile. Cine pe cine cunoştea, cine se căuta sau se evita. Începuse valsul vienez şi majoritatea tinerilor profitau de muzică pentru a invita la dans şi a se întreţine cu fetele pe care le curtau. Unii erau mai exuberanţi, alţii mai retraşi, lângă o fereastră, doi bărbaţi vorbeau privind spectacolul de pe margine. Unul dintre ei era zâmbitor, degajat, celălalt privea suspicios împrejur în timp ce-i vorbea şoptit primului.
- Nu acum! N-ai şanse să reuşeşti.
- Dar nu ma cunoaşte, nu stie cine sunt!
Jurnalul unui sinucigas
Am murit un timp…
Cum? Unde?
M-am ascuns in mine, departe de mine, incercand sa uit sau sa evadez.
Cum poti omori pe cineva? Cum te poti sinucide?
Heh… sunt multe feluri de a o face… Alege: pistol sau cutit!
Mai poti sa-ti inchizi mintea undeva, sa-ti lasi gandurile sa fie sterse de uitare, o vreme…
Dar cand o vei lua inapoi vei mai fi la fel? Categoric nu!
De aceea o lasi acolo, sa uiti, sa fie noua, sau…
Si crezi ca asa vei scapa de cosmaruri? Dar daca uiti si micile bucurii o data cu supararile?
Un om moare o data cu gandurile sale, cu indoielile, cu grijile.
Nu lasa grijile sa-ti alunge bucuriile de zi cu zi.
………………………………………………………………………………………………………………………..
Am murit un timp, mi-am pus mintea la pastrare, fara ganduri, fara fantezii… Eram la fel ca si cainele meu. Ce pacat ca nu am un caine, poate ca el ar fi fost mai inteligent decat mine, poate ca el m-ar fi facut mai fericit. Nici macar tigarile astea nu-mi mai fac bine… parca m-ar fuma ele pe mine, simt cum ma sting incet incet… De ce sa iei un drog care stii ca te ucide? Asa suntem noi oamenii, oricat de tari am fi suntem si ramanem hedonisti… alergam dupa placeri.
Aseara cand am iesit de pe scena simteam inca toti ochii aia in ceafa, erau peste tot si se invarteau in jurul meu. Cand am iesit pe strada continuam sa joc, un rol care nu-mi mai place. Ma simteam prins in lesa, poate cainelui meu i-ar fi placut sa ma vada asa. Iar am uitat ca nu am caine… Dar poate ca nu, cainii sunt prieteni mai credinciosi decat oamenii. Am ramas singur, fara cineva in ochii caruia sa ma uit. Maine o sa-mi cumpar un caine…
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
Am rupt hartia, mi-am aruncat gandurile la gunoi, m-am urcat pe scandura si am pornit inainte: apa stralucea albastra in lumina soarelui de dimineata, vantul ridica valuri lenese catre mine… Oare tu ma doresti, de ma chemi asa la tine? Natura doreste tot, doar suntem ai ei. Ea ne arunca din valuri afara si tot ea ne cheama inapoi: cu timpul ce trece glasul se aude tot mai tare, dorinta creste. Sub scandura, orasul albastru cu luminile lui se odihneste in intuneric. Lumea doarme…. Cat de frumos se vede lumea de pe Empire State Building…. Luminile, orasul ca un abis, pare ca nu are sfarsit, ca nu exista strazi si asfalt dedesubt… Am ametit, simt vantul, aud chemarea… lume te iubesc si vreau sa te sarut….
Un sarut
As vrea sa pot face o magie sau poate sa-i spun altcumva, doar ca sa stiu ce gust au buzele tale. As vrea sa stiu ce culoare ar prinde ochii tai cand mi-ar simti respiratia pe obraz, coborand, apoi buzele, dintii, durerea, placerea.
Poate totul ar fi mult mai usor daca ti-as putea fura un sarut, unul scurt, apoi unul mai lung, unul mai tandru, si apoi mai jucaus, unul care sa-ti dea fiori pana in talpi. Unul pe care sa nu ti-l mai dau inapoi, pe care sa-l pastrez intr-o amintire, unul care sa-mi umple inima, sau poate ca ti-as da ceva inapoi, ti-as da tot un sarut dar altul: mai aprins, mai fierbinte, unul care sa te puna pe jar, unul care sa trezeasca pasiunea din tine.
El si ea
Se ţineau de mână într-o plimbare uşoară prin parc; era primăvară, pomii erau toţi înfrunziţi, iar căldura începuse să-și facă simțită prezența. Doar vântul se mai simţea sporadic printre frunze, încurcându-le părul. Râdeau, se jucau, alergându-se pe alei. La un moment dat el a prins-o de şolduri şi a sărutat-o apăsat pe buze. Buzele ei s-au mulat pe ale lui, limba ei s-a atins de a lui, ca o promisiune pentru mai târziu. Apoi s-a retras puţin brusc din braţele lui şi s-a aplecat spre o floare, a mirosit-o şi a rupt-o, începând să se joace cu ea. Îi mai arunca din când în când priviri complice, apoi mirosea floarea care-i umplea plămânii, şi simţea o uşoară umbră cum i se punea pe ochi. El o privea amuzat, neştiind exact ce să facă, îi plăcea s-o privească, uneori îşi imagina ce gândeşte alteori nu conta… se apropie de ea, îi luă floarea, i-o prinse în păr apoi îi prinse chipul în palme și o sărută. Îi simți gustul… buzele ei aprinse, avide de dragoste, trupul ei tânăr, plin de viață, dornic de iubire…
Vândută I (… vicii continuare)
25 ianuarie 2006 Ieri l-au externat pe tata, și ar fi trebuit să plecăm azi, ne-au luat biletele de la ambasadă, cred că aș fi plecat cu el… dar of… Doamne, nu se mai termină, o dată ce începe nu se mai termină. Azi înainte să plece, a venit Sorin, să vorbească cu tata, că ăi pare rău că pleacă, că avea nevoie de oameni ca tata, bietul tata era atât de înduioșat de minciunile lui, nici nu știa ce spusese despre el cu două zile în urmă îl făcuse un bețiv incapabil. Voiam să-l zgârii cu unghiile pe față, să-i scot ochii, dar atâta timp cât nu era necesar nu trebuia să-i stric bucuria tatei, asta până când nu a început să vorbească despre mine, să-i spună că ar fi bine ca eu să rămân la școală, puteam să stau în grija Verei, că e păcat să nu termin ce am început, că m-ar fi ajutat el, mi-ar fi găsit ceva de muncă la clubul lui, chelneriță, și că o să aibă el grijă de mine, ca și cum ar fi fost un unchi de-al meu că ar putea să semneze chiar custodia pe numele lui, de fapt ar fi mai bine așa, aș avea temei legal să stau la el. Când l-am auzit mi-a venit tot sângele în cap… să rămân acolo, sclava lui… Degeaba am început să plâng, degeaba i-am spus tatei că nu e bine, că nu e prietenul lui că-i vrea răul, degeaba am sărit la Sorin să-l lovesc, m-a prins de mâini în așa fel încât să mă doară dar să nu lase urme, am început să plâng de durere, de neputință, de nervi. Simțeam cum stoarce tot din mine, cum se răscolește tot în mine, muream de silă, cred că am leșinat un moment fiindcă imediat m-am trezit sprijinită de tata, eliberată de bruta aia, fără să-mi amintesc ce s-a întâmplat. Mâinile tatei erau încă puternice, mi-erau cunoscute, mă simțeam acasă l-am strâns în brațe și l-am rugat să nu mă dea. Se chinuia să-mi explice că așa e mai bine pentru mine, că aici aș putea să câștig niște bani, să o duc mai bine, fiindcă acasă nu ne așteaptă nimic, nici nu știe cum o să se descurce cu banii, se pare că trebuie să ne mutăm din nou. I-am spus ca nu contează, că îmi e bine cu el, că ei sunt familia mea… Și el m-a privit un moment nehotărât, părea amețit, surprins, ca și cum nu s-ar fi trezit complet din beție, așa tată, ia-mă acasă! I-am spus din priviri. Dar bestia nu a renunțat, l-a ademenit cu banii pe care i-i puteam trimite eu dacă rămâneam, iar tata rămase puțin pe gânduri, se uita încă la mine, apoi la el, până ticălosul a jucat ultima carte – datoria:- ..Acum înainte să ne despărțim trebuie să discutăm și problemele mai puțin plăcute, banii pe care mi-i datorezi, cum îi plătești? Sper că ești om de cuvânt și o să-ți plătești datoria, știi ce se întâmplă cu cei care încearcă să mă tragă pe sfoară… N-o lua ca pe ceva personal, sunt om de afaceri, iar afacerile sunt afaceri, nu te pot ierta, deși-mi placi, ești băiat deștept, sunt convins că o să te descurci, și o să te pui pe picioare repede. Tata se îngălbenise la față:
Read the rest of this entry »
Aris (Continuare.. vicii)
Se simțea prins într-o lume străină, una extrem de periculoasă, din care pericolul te pândea de după orice colț. Își dorea cu ardoare să se rezolve situația, să scape de acolo.. ar fi vrut să aibă o telecomandă, să poată derula până la proces, până după proces, undeva într-un viitor când o va avea iar în brațe, când toate acestea vor fi doar amintiri îndepărtate. Dar omul trebuie să-și croiască singur destinul, poate să spere, dar nu trebuie să aștepte nimic de la ceilalți. Pentru a-și limpezi gândurile se apucase de sculptură, pe de o parte îl ajuta să se elibereze, să-și găsească o ocupație, să-și verse nervii și frustrările pe un ciot de lemn, iar pe de cealaltă parte îi permitea să gândească la ce avea de făcut, la ce putea, la ce trebuia să facă. Avocatul nu i-a dăruit speranțe prea mari. Deși era asigurat de ambasadă, era totuși un avocat din oficiu, unul care-și arăta limitele, cu toate că încerca binevoitor să-i vină în ajutor. Ceea ce-l îngrijora cel mai tare era întârzierea procesului. De ce nu începe o dată? Se gândea cu groază că or să-l uite acolo. Că nu o să mai înceapă. Pe zi ce trece devine tot mai claustrofobic simțea pereții cum se apropie de el, cum încearcă să-l înghită. Celălalt gând care-l măcina era ea… Lipsa ei mai precis. Îi era dor să o mângâie, să o privească, să se sărute, visa la buzele ei, la vocea ei dar tot ce putea era să se învârtă ca un leu în cușcă, simțea cum totul îl otrăvea, aerul care-i intra în plămâni era gol, lipsit de oxigen, i se părea o minune că încă mai trăiește, unica lui consolare era jurnalul, din care citea mereu. Read the rest of this entry »
El si ea 2
El: ce poti sa faci cand nu poti face nimic? ce trebuie sa faci?
Ea: sa stai, nu trebuie sa faci nimic
El: si dak nu poti nici sa stai? dak trebuie sa faci ceva
Ea: sa astepti, sa speri….
Ea: si dak nu mai e speranta?
El: trebuie sa mai fie, intotdeauna este, macar un pic, nu trebuie sa te dai batut!
Ea: rezista
El: daca vrei ceva cu adevarat trebuie sa ai speranta
Ea: totusi speranta nu garanteaza ca o sa si reusesti
El: dar merita sa incerci… trebuie sa incerci…

Come…
Come take my hand… I promise I’ll be gentle
Go on smile… I promise you will love it
Dance… Let the music get you
Put your arms around me… Don’t worry, I’ll take good care of you
Close your eyes… Now let me taste you
Open your wings… I’ll take you to a new place
Touch…dream… fly… That’s all you have to do




![Po - [Explored] Po - [Explored]](http://static.flickr.com/7225/7260527994_23e4e5f04b_t.jpg)

