Lacrimile li se uniră… (continuare … vicii)
Bucureștiul, la fel de aglomerat și plin de praf cum îl lăsase, mașinile se târau una după alta pe asfaltul topit de căldură. Era acasă, se simțea întors acasă și totuși străin de locul ăla. Lipsise atâta timp încât îi părea că fusese în altă lume. Era august, un august uscat, și leneș, o atmosferă prăfuită, apăsătoare. Abia aștepta să se ducă acasă să-și facă un duș. Iar diseară urma să se ducă la recepția diplomaților să-l întâlnească pe tatăl lui Alex. Urma să vorbească cu el și apoi să plece în Italia și de acolo va începe s-o caute. Oare câte se întâmplaseră cu ea în cele trei luni cât fusese închis? Unde se afla? Ei, bine va trebui să o găsească pentru a afla toate astea. Read the rest of this entry »
Inchisoarea ingerilor
Era noapte, in camera era bezna, singura lumina care il batea era felinarul din fata casei, lumina palida incerca sa razbata prin geam, prin perdele, pana la el. Fata lui era palida, figura crispata, imbatranita, cu gura stransa, o cuta mare trona pe fruntea lui, iar ochii erau mici, ficsi intr-un punct imaginar… de fapt erau goi, nu era nimeni acolo. Ploaia uda fereastra, o ploaie surda, marunta, monotona, fara ruperi de ritm, fara putere… si-ar fi dorit o ploaie torentiala, sa toarne repede, furios, sa fulgere, sa tune, o ploaie care sa fie la unison cu furia din el, ceva care sa se certe cu el. Dar nu, picaturile de ploaie se succedau aproape cronometric, tic-tac, tic-tac. Natura il ignora, doar ii amintea ca e inchis intr-o cusca si ca tot ce poate face este sa astepte. De ce nu esti aici cand am nevoie de tine! Dar sunt… si totusi nu era. Se zbatea, incerca sa-i fie aproape, dar nu reusea, nu asa cum avea ea nevoie, nu cum isi dorea. O iubea… Simtea cum il atinge fiecare vibratie care o tulbura pe ea, fiecare carcel, fiecare gol care i se punea in piept. Doar ca uneori era atat de departe incat nu putea ajunge la timp. exact cand ea avea cea mai mare nevoie. Si asta il durea cel mai tare. un singur lucru ii mai lega: iubirea… speranta ca intr-o zi…
Fereastra nu avea gratii, dar acestea erau acolo, in sufletul lui, privea ploaia si astepta ziua, ziua cand va iesi afara: ziua cand ea va fi acolo, fara gratii, fara oprelisti. Ziua cand se va putea uita in ochii ei si-si va vedea chipul.
Vândută I (… vicii continuare)
25 ianuarie 2006 Ieri l-au externat pe tata, și ar fi trebuit să plecăm azi, ne-au luat biletele de la ambasadă, cred că aș fi plecat cu el… dar of… Doamne, nu se mai termină, o dată ce începe nu se mai termină. Azi înainte să plece, a venit Sorin, să vorbească cu tata, că ăi pare rău că pleacă, că avea nevoie de oameni ca tata, bietul tata era atât de înduioșat de minciunile lui, nici nu știa ce spusese despre el cu două zile în urmă îl făcuse un bețiv incapabil. Voiam să-l zgârii cu unghiile pe față, să-i scot ochii, dar atâta timp cât nu era necesar nu trebuia să-i stric bucuria tatei, asta până când nu a început să vorbească despre mine, să-i spună că ar fi bine ca eu să rămân la școală, puteam să stau în grija Verei, că e păcat să nu termin ce am început, că m-ar fi ajutat el, mi-ar fi găsit ceva de muncă la clubul lui, chelneriță, și că o să aibă el grijă de mine, ca și cum ar fi fost un unchi de-al meu că ar putea să semneze chiar custodia pe numele lui, de fapt ar fi mai bine așa, aș avea temei legal să stau la el. Când l-am auzit mi-a venit tot sângele în cap… să rămân acolo, sclava lui… Degeaba am început să plâng, degeaba i-am spus tatei că nu e bine, că nu e prietenul lui că-i vrea răul, degeaba am sărit la Sorin să-l lovesc, m-a prins de mâini în așa fel încât să mă doară dar să nu lase urme, am început să plâng de durere, de neputință, de nervi. Simțeam cum stoarce tot din mine, cum se răscolește tot în mine, muream de silă, cred că am leșinat un moment fiindcă imediat m-am trezit sprijinită de tata, eliberată de bruta aia, fără să-mi amintesc ce s-a întâmplat. Mâinile tatei erau încă puternice, mi-erau cunoscute, mă simțeam acasă l-am strâns în brațe și l-am rugat să nu mă dea. Se chinuia să-mi explice că așa e mai bine pentru mine, că aici aș putea să câștig niște bani, să o duc mai bine, fiindcă acasă nu ne așteaptă nimic, nici nu știe cum o să se descurce cu banii, se pare că trebuie să ne mutăm din nou. I-am spus ca nu contează, că îmi e bine cu el, că ei sunt familia mea… Și el m-a privit un moment nehotărât, părea amețit, surprins, ca și cum nu s-ar fi trezit complet din beție, așa tată, ia-mă acasă! I-am spus din priviri. Dar bestia nu a renunțat, l-a ademenit cu banii pe care i-i puteam trimite eu dacă rămâneam, iar tata rămase puțin pe gânduri, se uita încă la mine, apoi la el, până ticălosul a jucat ultima carte – datoria:- ..Acum înainte să ne despărțim trebuie să discutăm și problemele mai puțin plăcute, banii pe care mi-i datorezi, cum îi plătești? Sper că ești om de cuvânt și o să-ți plătești datoria, știi ce se întâmplă cu cei care încearcă să mă tragă pe sfoară… N-o lua ca pe ceva personal, sunt om de afaceri, iar afacerile sunt afaceri, nu te pot ierta, deși-mi placi, ești băiat deștept, sunt convins că o să te descurci, și o să te pui pe picioare repede. Tata se îngălbenise la față:
Read the rest of this entry »
Et si tu n’existais pas
NU avem nevoie de o zi speciala pe an pentru a iubi, cand iubesti trebuie sa-i spui si sa-i arati persoanei iubite in fiecare zi ca o iubesti, nu astepta o zi dinainte stabilita, momentul e cu atat mai frumoscu cat e spontan, daca astepti prea mult s-ar putea s-o pierzi…
Iubito, iti multumesc ca existi… si nu ma lasa fara tine caci n-as mai fi eu... as fi mai trist, as fi mai rau, sau poate mai ciung, ori mai chior… asa cu tine, sunt eu
Et si tu n’existais pas
Dis-moi pourquoi j’existerais
Pour traîner dans un monde sans toi
Sans espoir et sans regret
Et si tu n’existais pas
J’essaierais d’inventer l’amour
Comme un peintre qui voit sous ses doigts
Naître les couleurs du jour
Et qui n’en revient pas
Et si tu n’existais pas
Dis-moi pour qui j’existerais
Des passantes endormies dans mes bras
Que je n’aimerai jamais
Et si tu n’existais pas
Je ne serais qu’un point de plus
Dans ce Monde qui vient et qui va
Je me sentirais perdu
J’aurais besoin de toi
Et si tu n’existais pas
Dis-moi comment j’existerais
Je pourrais faire semblant d’être moi
Mais je ne serais pas vrai
Et si tu n’existais pas
Je crois que je l’aurais trouvé
Le secret de la vie, le pourquoi
Simplement pour te créer
Et pour te regarder
Mm mm mm mm mm mm mm
Mm mm mm mm mm mm mm
Et si tu n’existais pas
Dis-moi pourquoi j’existerais
Pour traîner dans un monde sans toi
Sans espoir et sans regret
Et si tu n’existais pas
J’essaierais d’inventer l’amour
Comme un peintre qui voit sous ses doigt
Naître les couleurs du jour
![Po - [Explored]](http://static.flickr.com/7225/7260527994_23e4e5f04b_t.jpg "Po - [Explored]")
